În minivacanța de 1 mai, zeci de șoferi s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni în trafic iar alte câteva sute de șoferi au primit amenzi pentru nerespectarea regulilor de circulație. Oameni legii au aplicat amenzi în valoare de peste 120.000 de lei, numai în rândul șoferilor. S-au întocmit însă dosare penale și s-au dat amenzi și pentru alte infracțiuni.
”În minivacanța de 1 Mai, polițiștii sibieni au fost la datorie pentru siguranța celor care au participat la evenimente cultural-artistice, sportive sau care s-au aflat în trafic în drum spre sau dinspre locurile de agrement, stațiunile turistice sau centrele comerciale. În perioada 27 aprilie – 1 mai, polițiștii sibieni au desfășurat 72 de acțiuni specifice și au intervenit în soluționarea a 244 de sesizări dintre care 184 primite prin intermediul S.N.U.A.U. 112. Cu această ocazie, au fost întocmite 64 de dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier, infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului și au fost aplicate 656 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 180.000 de lei.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În trafic, polițiștii au întocmit 19 dosare penale și au reținut 53 de permise de conducere. De asemenea, oamenii legii au retras și 19 certificate de înmatriculare și au sancționat pentru viteză 153 de șoferi. Au primit amenzi și 29 de șoferi care au depășit în mod neregulamentar, În total, pentru nerespectarea normelor rutiere au fost amendați 519 șoferi iar valoarea amenzilor ridicându-se la suma de 124.300 de lei.