Scandalul Facebook: Cambridge Analytica se închide

spot_img
Cele mai citite

Cambridge Analytica a anunţat miercuri că îşi încetează imediat activitatea şi declanşează procedura de faliment, informează Reuters. O decizie similară a luat şi firma-mamă SCL Elections Ltd din Regatul Unit.
Firma de consultanţă aflată în centrul scandalului privind confidenţialitatea datelor personale ale utilizatorilor Facebook a precizat că a pierdut clienţi şi se confruntă cu cheltuieli judiciare tot mai mari. Declaraţia oficială menţionează „asaltul relatărilor media” care a alungat practic toată clientela şi furnizorii, astfel încât activitatea nu mai este viabilă economic.
Ştirea a apărut mai întâi în ziarul Wall Street Journal şi a fost ulterior confirmată de Nigel Oakes, fondator al grupului SCL, din care face parte şi Cambridge Analytica. Cotidianul, preluat de Reuters, a precizat că angajaţilor companiei li s-a cerut deja să predea computerele.
Cambridge Analytica este implicată în utilizarea necorespunzătoare a datelor despre 87 de milioane de persoane din reţeaua Facebook, în cadrul campaniei electorale din 2016 a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump.
 Biroul Comisarului pentru Informaţii din Regatul Unit a precizat că ancheta penală şi investigaţiile civile împotriva Cambridge Analytica vor continua şi după închidere, iar orice alte firme care ar putea prelua succesiunea vor fi monitorizate.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Record de aur pentru sportivii sibieni! Puma Club a zdrobit concurența la Cupa României: 42 de medalii și locul 1

18 medalii de aur și o demonstrație de forță! Puma Sibiu a dominat Cupa României și a cucerit primul...

Știri pe același subiect