La 100 de ani de Romanie unita o jurnalista de moda a decis sa lanseze o provocare pentru toti romanii. Aceea de a pune umarul la introducerea femeilor care au scris istorie de-a lungul timpului pe bancnotele din tara noastra. Tanara a lansat o petitie adresata Guvernatorului Romaniei, Mugur Isarescu prin care ii cere egalitate intre sexe si din privinta banilor. Petitia a fost semnata pana joi dimineata de 1282 de persoane.
“Femeile nu sunt absente din natiunea romana! Insa sunt absente de pe bancnote! Ceea ce da impresia ca este respectata si apreciata doar contributia barbatilor la dezvoltarea natiunii. Ceea ce sugereaza, totodata, ideea ca femeile nu ar fi contribuit la cladirea si evolutia acestei tari sau ar fi avut doar un rol minor, cvasiinexistent. O perceptie total eronata, pe care a venit timpul sa o corectam!”, se arata in petitia on-line.
Janina Nectara Constantin, tanara care a lansat petitia spune ca femeile apar si pe banii altor tari. Ba mai mult si ideea petitiilor pentru introducerea femeilor pe bancnote a dat roade pe mapamond.
“In urma unor petitii ca aceasta bancile Statelor Unite, Marii Britanii sau Canadei au facut schimbarile necesare. Astazi, in anul 2018, pe langa cele trei natiuni mentionate mai sus, Suedia, Scotia, Israel, Ucraina, Coreea de Sud, Mexic, Filipine, Turcia, Noua Zeeelanda, Japonia, Siria si multe alte tari au efigii feminine pe bancnote. Toate acestea culminand cu Australia care, din motive de nepartinire, a adoptat cea mai echitabila solutie. Pe fiecare bancnota se gaseste pe una dintre fete chipul unei femei iar pe cealalta chipul unui barbat.”, spune initiatoarea petitiei.
Pe langa petitia adresata Guvernatorului Isarescu a fost lansata si o pagina unde doritorii pot vota personalitatea istorica feminina preferata. In prima instant vor fi alese 3 finaliste iar ulterior, dintre acestea va fi desemnata femeia cu cele mai mari sanse sa ajunga pe bancnote romanesti.
Printre cele 100 de femei selectate se numara regine, printese, actrite, cantarete, doctorite sau femei care au scris istorie la propriu, in razboaie.