„Telemea de Sibiu” a devenit, din 7 iunie, produs protejat la nivel național. Cu această denumire, brânza poate fi comercializată exclusiv de zece producători din județul Sibiu, parte a Asociației Producătorilor de Telemea de Sibiu. Aceștia s-au luptat mai bine de un an de zile și au plătit sume considerabile de bani pentru a reușit să protejeze rețeta tradițională de telemea și să fie reunoscuți pe piața națională și internațională. În două luni, produsul va fi inclus în lista celor protejate la nivelul Uniunii Europene. Prețul cu care se va vinde această brânză, certificată a fi obținută în județul Sibiu, din lapte proaspăt muls de la oi sănătoase, va fi mai mare cu 30 – 50% față de restul produselor de pe piață.
Aventura a început în urmă cu mai bine de un an de zile. Producătorii de brânză din județ s-au adunat într-o asociație și, cu sprijinul autorităților locale, au demarat procedurile pentru a desemna telemeaua produsă în județul nostru – produs de „Indicaţie Geografică Protejată”.
Dosarul întocmit a fost depus la Ministerul Agriculturii, care a demarat verificările necesare.
Președintele Asociației Producătorilor de Telemea de Sibiu, Florin Dragomir, spune că inițial au fost mai mulți producători înscriși, dar mulți s-au retras pe parcurs, demersurile fiind completate de zece producători. Trei sunt din Marpod, doi din Rășinari, doi din Sadu și câte unul din Jina, Vurpăr și Șoala.
„Am plătit cam o mie de euro doar certificatul. Au venit de la București și au verificat centrul de prelucrare a laptelui, olile, pășunea, totul, pentru a vedea dacă se respectă condițțiile cuprinse în caietul de sarcini și rețeta”, a declarat Florin Dragomir.
Crescătorii de oi au vrut să obțină această protecție pentru brânza lor pentru a câștiga mai bine și pentru a nu se mai lupta în toate piețele din țară cu vânzători care falsifică produsul și susțin că sunt din județul Sibiu.
„Unii cumpăra brânză de vacă din Bulgaria, o pun în saramură de-a noastră, de la produsul original, și o vând în piețe. În București, sunt pline piețele de telemea de Sibiu. Noi cum să demonstrăm că a noastră chiar este produsă aici, din animale sănătoase, hrănite natural pe pajiști din Sibiu, după rețetă tradițională? Sperăm să se respecte și să reușim să vindem mai bine”, mai spune Florin Dragomir.
Protecție națională
După toate verificările și după o perioadă de trei luni de zile în care s-au putut formula obiecții, „Telemea de Sibiu” a devenit produs protejat la nivel național, în 7 iunie.
„Denumirea înregistrată este protejată împotriva oricărei alte practici care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului”, anunță Prefectura Sibiu, precizând că vor verifica respectarea acestei prevederi comisarii Autorității Naționale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Membrii Asociației Producătorilor de Telemea de Sibiu trebuie să decidă, împreună cu reprezentanții Direcției pentru Agricultură Sibiu, cum vor acționa pentru a promova și pentru a proteja acest produs.
Producătorii de brânză din întreaga țară vor fi informați, prin direcțiile județele de Agricultură, că există acest produs protejat și că riscă amenzi foarte mari dacă vor susține că brânza lor este produsă în Sibiu.
„Sperăm să reușim să vindem mai bine că până acum nu am câștigat nimic din acest demers. Dacă se va respecta și se va aplica, brânza noastră ar putea fi vândută cu un preț mai mare cu 30 – 50%”, precizează Florin Dragomir.
Cei zece producători din județul Sibiu care au obținut acest certificat au împreună peste 20.000 de oi. Fiecare animal poate produce anual între 15 și 20 de kilograme de brânză, în funcție de rasă și iarba pe care o consumă.
Orice producător din județul Sibiu care-și dorește să poată vinde produsul protejat trebuie să dețină un centru de prelucrarea laptelui autorizat, animalele să pască în județul Sibiu – nu ajunge ca proprietarul să aibă domiciliul aici – și să plătească pentru certificare.
Ce înseamnă „Telemea de Sibiu” produs protejat?
„Telemea de Sibiu” este o brânză semi-tare, produsă integral din lapte de oaie crud, proaspăt muls, nepasteurizat, prin coagularea enzimatică cu cheag și prelucrată conform unei metode tradiționale.
Brânza telemea de Sibiu se prezintă sub formă de bucăți paralelipipedice, cu baza pătrată sau dreptunghiulară, înălțimea de 12-14 cm, având masa de 0,3 kg până la 3 kg, cu suprafața netedă, curată și fără coajă, putând, însă, prezenta urme de sedilă. Se comercializează sub formă de telemea de Sibiu proaspătă – ambalată sau la putină – și maturată
Termenul de valabilitate pentru brânza proaspătă este de 60 de zile, cu respectarea condițiilor de ambalare, depozitare si transport. Se păstrează la o temperatură de 6-8 grade Celsius. Termenul de valabilitate pentru brânza telemea de Sibiu maturată este de maxim 12 luni. Se păstrează la temperatura de 8-12 grade Celsius.
Brânza se obține din lapte ce trebuie să aibă o grăsime de minim 5,5%, iar rețeta mai presupune folosirea de cheag și sare.
Pentru telemeaua maturată perioada de maturare este de minim 21 de zile.
Produse românești protejate
România are patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care trei Indicații Geografice Protejate (I.G.P.): „Magiun de prune Topoloveni”, „Salam de Sibiu”, „Novac afumat din Ţara Bârsei” și produsul „Telemea de Ibănești” înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (D.O.P.).
Alături de produsele deja înregistrate, România are, în prezent, încă patru produse în stadiul de evaluare: „Cârnați de Pleșcoi”, „Caşcaval de Săveni”, „Scrumbie de Dunăre afumată” și „Telemea de Sibiu”.
În sistemele de calitate europene, „Indicație Geografică Protejată” (IGP) înseamnă produs originar dintr-un anumit loc, regiune sau ţară, care are o anumită calitate, reputaţie sau o altă caracteristică ce poate fi atribuită în principal originii geografice a produsului şi cel puţin una dintre etapele de producţie se desfăşoară în zona geografică delimitată.