6.3 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

Adrian Volintiru, fost preşedinte AVAS, este noul director general ROMGAZ

Cele mai citite

Consiliul de Administraţie al ROMGAZ a decis numirea lui Adrian Volintiru în funcţia de director general, acesta având un mandat de patru luni, până la finalizarea  procedurii de selecţie a directorului general pe o
perioadă de patru ani.
Adrian Volintiru a fost preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), dar şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Poştei Române. De asemenea, din iunie 2011 până în noiembrie 2012 a fost director general al Vulcan SA. El are o experienţă profesională de 18 ani în domeniul energie, petrol şi gaze.
”Pentru o corecta informare a opiniei publice, Consiliul de Administraţie precizeaza că domnul Corin Emil Cindrea, care a deţinut funcţia de director general interimar, nu a mai fost nominalizat pentru management defectuos”, anunță ROMGAZ.
Consiliul de Administraţie a convocat pentru 6 iulie Adunarea Generală Ordinară, care va alege prin metoda votului cumulativ cei şapte membri ai Consiliului de Administraţie al Romgaz.
Romgaz a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 501,2 milioane lei, cu 10,6% în scădere faţă de rezultatul net din perioada similară a anului trecut, în timp ce cifra de afaceri a coborât uşor, cu 1%, până la 1,48 miliarde lei, comparativ cu primele trei luni din 2017.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Nebunie pe Municipal. FC Hermannstadt revine de la 0-1, a condus, dar a fost egalată în prelungiri

FC Hermannstadt a făcut un bun, duminică seara, cu FCSB, reușind să revină de la 0-1, dar în final...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect