La nivelul județului Sibiu sunt disponibile în această săptămână un număr de 1.330 de locuri de muncă vacante oferite de către 98 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 134 se adresează persoanelor cu studii superioare. Se caută, printre altele, inginer construcții civile, industriale și agricole, inginer de sistem software, inginer producție, administrator de rețea de calculatoare, inginer constructor, inginer instalații, inginer electronist, logistician gestiune flux sau programator, în timp ce 1.196 de locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare.
138 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 4 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 186 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 15 locuri de muncă pentru instalatori apă-canal. 28 de posturi sunt oferite agenților de securitate, iar 7 locuri de muncă sunt pentru mecanici auto și mecanici utilaje. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ospătari, unde sunt oferite 9 joburi, 11 locuri de muncă fiind oferite și pentru zidari. În același timp sunt oferite 7 posturi pentru electricieni și 20 de joburi pentru operator bobinator-dublator. Sibienii aflați în cautarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.