100 de participanți la “Carpath Rogaing Trophy” din Mediaș

spot_img
Cele mai citite

Peste 100 de concurenți se vor întrece la sfârșitul acestei săptămâni, la Mediaș, în cadrul unui concurs de rogaining. La start se vor afla participanți din Italia, Finlanda, Ucraina, Rusia, Letonia, Moldova și România. 100 concurenti s-au înscris la cursa de 24 ore, în timp ce 10 participanți vor lua startul în cursa de 4 ore. Startul Carpath Rogaining Trophy este programat sâmbăta, 30 iunie, la Ferma 3 Stejari din cadrul Hotelului Binderbubi. Este a doua ediție a acestei competiții care se desfășoară în țara noastră.
Competiția se va desfășura pe un areal de aproximativ 160 de kilometri pătrați care va cuprinde și localitățile Biertan, Richiș, Nemșa, Moșna, Buzd, Ațel și Dupuș, urmând să fie amenajate aproximativ 70 posturi de control. Pe timpul competiției de 24 ore, organizatorii vor amenaja o locație care se numește Hash House, unde participanții vor putea să mănânce să se odihnească, să-și schimbe hainele sau încălțămintea.
De asemenea va fi amenajat un loc întunecos și liniștit pentru cei care vor să doarmă puțin cu sacul propriu de dormit. Rogaining-ul este o disciplină sportivă deosebit de apreciată în marea majoritate a țărilor lumii, însă nu a fost practicată oficial în România.
Rogainingul s-a născut în 1975 în Australia și în scurt timp și-a câștigat mulți simpatizanți. Concurenții sunt grupați în echipe de 2-5 persoane și trebuie să atingă într-un timp dat cât mai multe puncte de control ajutându-se de o hartă. Probele sunt foarte dure, proba clasică fiind de 24 de ore.

spot_img
Ultimele știri

Proiectul uzinei de magneziu din Mărginime, blocat la Săliște. Primarul Răcuciu propune azi respingerea concesionării terenului către Mineral Proiect Invest. Primarul din Rășinari o...

Primarul orașului Săliște, Horațiu-Dumitru Răcuciu, a inițiat vineri un proiect de hotărâre pentru respingerea solicitării companiei Mineral Proiect Invest...

Știri pe același subiect