Jucătorii Gazului Metan au plecat în această săptămână în Serbia pentru cantonamentul centralizat înaintea debutului Ligii I. Fotbaliștii se vor pregăti în stațiunea Zlatibor până la jumătatea lunii viitoare. În această perioadă se vor disputa și 6 jocuri de verificare. Programul a cinci dintre ele a fost deja stabilit.
Astfel, pe 1 iulie de la ora 18:00, Gaz Metan va întâlni formația sârbă FK Spartak Subotica. Al doilea joc de verificare va avea loc în data de 3 iulie, tot de la ora 18:00, iar adversarul va fi FK Zemun Belgrad, tot din Serbia. Două zile mai târziu, pe 5 iulie de la ora 18:00, Gaz Metan va întâlni FK Mladost Lucani, o altă echipă din Serbia. Pe 8 Iulie, tot de la ora 18:00, adversarul va fi formația rusă FK Mordovia Saransk, iar pe 11 iulie de la ora 18:00, gaziștii vor întâlni FK Javor Ivanjica, tot din Serbia. Un al șaselea joc de verificare se va disputa în dimineața zilei de 5 iulie, însă adversarul nu a fost deocamdată stabilit.
Marți după-amiază, Gaz Metan a disputat un joc amical în compania formației Unirea Alba Iulia. Partida s-a disputat pe terenul Sparta din municipiul Mediaș. S-a jucat trei reprize de câte 30 minute, iar tehnicianul Mihai Teja a folosit formule diferite cu jucători de la echipa a doua, jucători sub 19 ani, respectiv mai mulți fotbaliști aflați în probe.