-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Constănțeanul care dă culoare satelor din România a „îmbrăcat” în „Sărutul” lui Brâncuși Școala nr. 4 din Sibiu

Cele mai citite

Încă de când a pus mâna prima oară pe creion, spune că s-a îndrăgostit de arta desenului care, mai târziu, i-a devenit un mod de viață. Astăzi, este solicitat de primării din toată țara să le înveselească localitatea, de școli unde să lucreze alături de copii, dar și de oameni simpli care au nevoie de o pată de culoare în viața și casa lor.
Vorbim despre Otto Constantin, un constănțean care s-a îndrăgostit de Sibiu încă de la prima vedere, de acum mulți ani. A venit la Sibiu International Street ART Festival pentru a doua oară, ca să picteze un perete exterior al Școlii Gimnaziale nr. 4 Sibiu, de pe strada Spartacus. A ales să așeze pe cei 30 metri pătrați ai zidului o lucrare a lui Constantin Brâncuși, reinterpretată. „În <Sărut vâscularizat> am pus accentul pe ideea de contact vizual, în timpul îmbrățării dintre cele două personaje. De asemenea, lucrarea cuprinde și ochii de pe acoperiș, făcând referire la clădirie specifice Sibiului, vechi de sute de ani. Este o lucrare de-a mea mai veche pe care am realizat-o în sensul de sărut vascularizat, cu buzele roșii și vâscul deasupra personajelor„, spune Otto Constantin.
Lucrarea lui este dominată de un albastru atemporal, după cum caracterizează nuanța însuși autorul.
Am participat și anul trecut la evenimentul Street Art Festival. La Școala 21 am făcut 12 personaje, înfățișând mascații de iarnă, cu clopote, care alungau spiritele rele. Eu prefer temele legate de tradiții„, spune artistul.
Pasiunea lui pentru pictură l-a făcut cunoscut în toată țara, astfel că, deseori, este solicitat de instituții din țară pentru colaborări. Recent, a încheiat parteneriate cu localități din mai multe județe, printre care și Alma Vii, din județul Sibiu. „Am un proiect numit <Artă de uliță>. Am pictat în Alma Vii, alături de copii, un centru dedicat lor, iar la Moșna am repictat cetatea de acolo, pe școală, a spus Otto, adăugând că în august se va reîntoarce în satul săsesc din județul Sibiu, pentru a coordona o tabără de pictură.
Peste 30 de invitați în acest an
Ediția din acest an a Sibiu International Street Art Festival, un eveniment aflat la cea de-a patra ediție, a adus în orașul de pe Cibin peste 30 de invitați din România, Brazilia, Rusia și Anglia. Rezultatele muncii lor se pot vedea în cadrul Turului de Artă Stradală de duminică. În total, ediția din acest an a adus 18 murale noi în Sibiu, realizate pe o serie de ziduri ale școlilor și liceelor din oraș, respectiv la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Economic „George Barițiu”, Colegiul Tehnic Energetic, Școlile Gimnaziale Nr. 1, Nr. 4 și Nr. 20, dar și pe calcanele unor locații pe care nu s-a mai pictat până acum – Sala Transilvania, Casa de Cultură a Studenților și un bloc de pe strada Mirăslău. De asemenea, centrala termică de pe Aleea Buia din cartierul Hipodrom a fost total îmbrăcată în culoare de către Optics Crew, iar trei puncte de transformare electrică (strada Cetății, Piața Habermann și Calea Poplăcii) au fost revitalizate și ele. O premieră a evenimentului a constat și în pictarea unui autobuz Tursib de către artistul Bogdan Cazacincu.
Sibiu International Street ART Festival este un eveniment cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect