Peste 70 de locuinte, aproximativ 10 subsoluri, mai multe curti si sute de hectare de teren arabil si pasuni au fost inundate in urma precipitatiilor din cursul zilei de luni.
La ora 00.30 a fost convocat Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta care ia masuri pentru sprijinul populatiei afectate.(…) ISU Sibiu a solicitat in sprijin forte si mijloace din cadrul inspectoratelor pentru Situatii de Urgenta ale judetelor Alba, Brasov, Mures si Hunedoara.”, anunta reprezentantii ISU Sibiu.
Cea mai grava situatie este in localitatea Boian unde apele au intrat in zeci de case. In urma inundatiilor au fost evacuati 50 de copii si aproape 160 de adulti. Cu totii si-au gasit adapost pe la rude sau cunostinte in zonele neafectate de furia apelor.
Pompierii au mai fost solicitati sa intervina in ultimele ore pentru evacuarea apei dintr-ul subsol in localitatea Cisnadie, 3 subsoluri in Sura Mica, o curte si nun subsol inundat in Orlat, un alt subsol inundat in Sace si 3 subssoluri in Tarnavioara.
Pana la aceasta ora au fost inundate numai in localitatea Boian, pe langa locuinte si anexe gospodaresti, 250 de hectare de teren arabil, 33 de hectare de pasuni si fanete si 180 de fantani.
„La intrarea in satul Boian, soseaua si campul sunt complet inundate. Prefectul Adela Muntean a cerut sprijinul secretarului de stat Raed Arafat. Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta va trimite cinci motopompe de mare capacitate de la IGSU, in sprijinul ISU Sibiu.”, au anuntat reprezentantii Prefecturii Sibiu