În cursul lunii iulie, campania națională ”O zi pe săptămână” a avut în vizor angajatorii din domeniul construcțiilor. Campania face parte din Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii și se desfășoară lunar, în domenii diferite de activitate. Controalele sunt inopinate, iar în luna iulie au avut loc joia, respectiv în zilele 5, 12, 19 și 26 iulie.
Inspectorii de muncă au avut ca obiective identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea respectării prevederilor de securitate și sănătate în muncă.
În cele patru zile de control, echipele mixte, formate din inspectori de muncă din cele doua compartimente de specialitate, relații de muncă și securitate și sănătate în muncă, au fost verificați 28 de operatori economici cu activități de construcții.
În total au fost depistate 28 de persoane fără contract individual de muncă, la şase dintre angajatorii verificați.
Potivit ITM Sibiu, la unul dintre operatorii economici au fost depistați 22 de lucrători fără contracte de muncă, acesta fiind sancționat cu amendă contravențională în valoare de 200.000 de lei, sumă maximă permisă de legislația în vigoare. Ceilalți cinci angajatori care practicau munca nedeclarată au primit la muncă fiecare câte unul și respectiv doi lucrători, fără a le încheia contract individual de muncă.
În total, amenzile aplicate pentru cazurile de muncă nedeclarată s-au ridicat la suma de 320.000 de lei.
Inspectorii de muncă au mai sancționat un angajator cu amendă în valoare de 3.500 de lei pentru neasigurarea în mod corespunzător a platformelor de lucru pentru evitarea căderilor de la înălțime și cu amendă în valoare de 4.000 de lei un alt angajator care nu a asigurat o distanță suficientă față de excavații a grămezilor de pământ, materialelor și vehiculelor în mișcare.
FOTO: Arhiva