Diana Maria Crețu, la Festivalul Național „Strugurele de Aur”

Cele mai citite

Medieșeanca Diana Maria Crețu, membră a Ansamblului Folcloric Purtata Mediaș va reprezenta Valea Târnavelor la Festivalul Național „Strugurele de Aur”, care se va desfășura în perioada 6-9 septembrie 2018 la Jidvei și Alba Iulia.
Iniţiat în anul 2001 de către conducerea companiei Jidvei, Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur” contribuie la conservarea și promovarea culturii tradiționale românești. Prin evoluția și dezvoltarea pe care le-a cunoscut de-a lungul anilor, Festivalul s-a dovedit a fi un catalizator perfect a două elemente definitorii pentru zona Târnavelor: calitatea de excepție a vinurilor și respectul pentru tradiție păstrat cu sfințenie pe aceste meleaguri.
Festivalul din acest an este dedicat Centenarului Marii Uniri. La preselecţia pentru ediţia a XVIII-a s-au prezentat 75 de interpreți amatori ai folclorului muzical din întreaga țară, cu vârsta cuprinsă între 16 și 32 de ani. În urma preselecției, 40 de tineri interpreți au fost selectați pentru participarea în concurs, dintre care 4 sunt din afara țării. Printre cei aleşi să reprezinte Valea Târnavelor se numără şi medieşeanca Diana Maria Creţu.

spot_img
Ultimele știri

Descoperire medicală uriașă: un nou vaccin ar putea ajuta organismul să lupte mai bine cu cancerul, HIV și demența

Un vaccin inovator, creat de cercetători pentru a combate efectele îmbătrânirii sistemului imunitar, urmează să intre în primul studiu...

Știri pe același subiect