Pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a unei conducte noi la sistemul de distribuţie, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, sâmbătă, 25 august, începând cu ora 8, pe străzile Ştefan cel Mare (cartier Broscărie) şi Henri Coandă. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 19. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Compania regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor na-turale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări
„Lucrările fac parte dintr-un proiect de investiţii al companiei Delgaz Grid care a vizat înlocuirea de conducte şi branşamente de gaze naturale în lungime de peste 11,5 kilometri, pe străzile: Frasinului, Margaretelor, 16 Februarie, Eschile, Presaca, Iazul Morii, Fagului, Luceafărului, Arcului, Li-bertăţii, Milescu Spătarul, Traian, Ocnei, Ceaikovski, H. Heine şi Ştefan cel Mare. Investiţia, în valoare totală de peste 5,7 milioane de lei, are ca scop îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii companiei, iar finalizarea acesteia este estimată pentru luna septembrie a anului curent”, se arată într-un comunicat DelGaz Grid.




