Palatul Copiilor Sibiu își anunță deschiderea activităților în data de 22 septembrie. Copiii care își doresc activități extrașcolare se pot înscrie, din 24 septembrie și până în 27 septembrie, între orele 14:00 și 17:00. De asemenea, o pot face vineri, 28 septembrie, între orele 9:00 și 11:00.
Directorul instituției, Daniel Vecsei, spune că sunt șanse mari ca, și în acest an, activitățile Palatului Copiilor să se desfășoare tot în locația de pe strada Constituției, nr. 2. Între timp, lucrările continuă la noua locație de pe strada Henry Coandă și, poate, din anul școlar 2019 – 2020 se vor putea muta, astfel încât să nu mai depindă de nimeni.
Mai jos aveți oferta educațională a instituției.
NR. CRT. | CERCURI | GRUP ŢINTĂ – CLASELE |
AEROMODELE – RACHETOMODELE | III – XI | |
ANTICIPAȚIE ȘTIINȚIFICĂ (chimie experimentală, fizică aplicată, microbiologie și astronomie) | II – XII | |
CERAMICĂ | CP – XII | |
COMUNICARE ŞI ATITUDINI | V – XII | |
CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ENGLEZĂ | CP – VIII | |
CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE FRANCEZĂ | II – XII | |
CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ROMÂNEASCĂ / REVISTE ŞCOLARE | III – XII | |
CUSĂTURI – ÎMPLETITURI | II – XII | |
DANSURI POPULARE | II – VII | |
PICTURĂ – DESEN | CP – XII | |
ECOTURISM / ORIGAMI / ATELIER DE CREAŢIE (materiale reciclabile) | I – XII | |
INFORMATICĂ | I – XII | |
KARTING | I – XII | |
LIMBA SPANIOLĂ | III – X | |
MUZICĂ FOLK – CHITARĂ | III – X | |
CANTO, MUZICĂ UȘOARĂ ȘI MUZICĂ POPULARĂ | II – X | |
NAVOMODELE – AUTOMODELE | II – XII | |
ORIENTARE SPORTIV – TURISTICĂ | III – XII | |
RADIO-ELECTRONICĂ | IV – XII | |
TEATRU | I – XII | |
TEATRU DE REVISTĂ (BALET, DANS MODERN ŞI DE SOCIETATE) | II – XII | |
MATEMATICĂ | III – VIII | |
LIMBA GERMANĂ | I – IV |