Peste 90 de sancțiuni contravenționale au aplicat săptămâna trecută lucrătorii Poliției Rutiere Mediaș în cadrul acțiunii TISPOL Truck and Bus. Astfel, 83 de sancțiuni au fost aplicate transportatorilor de marfă, reținând în același timp și un permis de conducere și alte 9 sancțiuni pentru transportatorii de persoane.
Săptămâna trecută a fost organizată la nivel național acțiunea Truck and Bus care avizat reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri.
Polițiștii rutieri au desfășurat acţiuni în cadrul cărora au fost verificate în trafic atât autovehiculele înmatriculate în România cât şi cele înmatriculate în străinătate. Obiectivele acestor acţiuni s-au referit la reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere, verificarea legalităţii transportului rutier public efectuat. de marfă sau persoane şi controlul stării tehnice al vehiculelor.