Lucrări de cuplare a unei conducete de transport. Furnizarea apei, afectată în Sibiu și alte 10 localități

spot_img
Cele mai citite

Apă Canal Sibiu S.A. anunță că în ziua de sâmbătă, 27 octombrie, vor avea loc lucrări de cuplare a conductei de transport apă potabilă DN 600, pe strada Aviației – tronsonul cuprins între strada George Topârceanu și METRO.
Lucrarea va fi executată de firma ”Terra Building” SRL în cadrul proiectului vizând modernizarea străzii Aviației, finanțat de Primăria Municipiului Sibiu. Având în vedere complexitatea lucrării, Apă Canal Sibiu S.A. va executa o serie de închideri de rețea precum și manevre de alimentare a zonelor afectate din alte rețele în vederea reducerii la minim a disconfortului creat abonaților săi. Operațiunile vor începe sâmbătă dimineața, la orele 4, urmând a fi încheiate în aceeași zi, la orele 22.
Pe durata lucrărilor vor avea loc scăderi considerabile ale presiunii până la întreruperea totală a furnizării, funcție de consumul din rețea, pentru abonații din Zona Industrială Vest, zona Ogorului – Frunzei, str. Aviației (parțial), Șoseaua Alba Iulia (între str. Turda și str. Salzburg), precum și din localitățile Cristian, Șura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Loamneș, Hașag, Păuca, Presaca, Bogatu Român și Broșteni.
La reluarea furnizării, este posibil ca apa să fie ușor tulbure. Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Apă Canal Sibiu S.A. va pune la dispoziția consumatorilor patru autospeciale cu apă menajeră care se vor deplasa în zonele afectate, în funcție de solicitările primite la Dispecerat.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Restricții de circulație la Sibiu! Calea Șurii Mari se închide noaptea pentru asfaltări. Ce rute ocolitoare au la dispoziție șoferii

Lucrările de asfaltare de pe Calea Șurii Mari din Sibiu intră în etapa finală. Începând din seara zilei de...

Știri pe același subiect