Interviu cu Ioan Gligor, director coordonator la Direcţia pentru Sport a judeţului De la comandant de unitate, din 2006, a trecut la conducerea Direcţiei pentru Sport a judeţului Sibiu. Ioan Gligor spune că nu face „militărie” cu sportivii sibieni, însă recunoaşte că la fel ca şi-n armată, fără disciplină nu se poate face performanţă. Chiar dacă anul trecut Sibiul a mai scăzut ştacheta după retragerea unor sportivi de mare valoare precum gimnasta Steliana Nistor, sportul sibian a fost totuşi „resuscitat” de rezultate bune obţinute la box, culturism, gimnastică, rugby, sărituri în apă, atletism, călărie, karate, kata sau judo. Reporter: Care este rolul Direcţiei pe care o conduceţi în dezvoltarea sportului sibian? Ioan Gligor: Noi suntem cureaua de transmisie a sportului. Acordăm sprijin material şi financiar sportivilor de performanţă cu reale perspective de a reprezenta interesele sportului sibian. Menţinem şi intensificăm relaţiile de colaborare cu administraţia publică. Încercăm să menţinem sportivii la cluburile unde sunt legitimaţi şi evitarea transferurilor la cluburi din alte judeţe. Dorim ca Sibiul să obţină locuri fruntaşe în clasament. Anul 2009 nu a fost unul prea bun, comparativ cu 2008. Anul acesta avem aşteptări mai mari şi sperăm să ne ridicăm măcar la nivelul anului 2008. Rep.: Sunt motivaţi suficient sportivii sibieni pentru a face performanţă? I.G.: Pe raza judeţului Sibiu îşi desfăşoară activitatea un număr de 71 de cluburi sportive din care 65 sunt private şi 6 de drept public. În total, în aceste cluburi, sunt cuprinşi un număr de 4.270 de sportivi legitimaţi. Rolul cluburilor este să-i sprijine, iar noi să intervenim acolo când clubul nu mai are nicio soluţie. Însă noi încercăm să atragem fonduri şi să-i sprijinim cât putem. Anul trecut am acordat unui număr de 23 de sportivi alimentaţii de efort, adică 400 de lei lunar. Rep.: Care sunt sursele de finanţare ale Direcţiei pentru Sport Sibiu? I. G.: Pe lângă bugetul alocat anual de către administraţia publică, mai încasăm 30 la sută din impozitele pe spectacolele sportive organizate pe raza judeţului Sibiu. Însă mulţi funcţionează ca organizaţii non-profit şi biletele nu le sunt impozitate. Apoi mai primim donaţii şi sponsorizări, mai ales pentru organizarea Galei sportului sibian, de la sfârşitul anului. Ne-a ajutat mult şi Consiliul Judeţean, Primăria Sibiu, dar şi sponsori precum Andu S.R.L. sau omul de afaceri Ioan Popa. Însă cei mai mulţi bani îi obţinem din activităţi comerciale prin faptul că deţinem şi administrăm Hotelul „Sport” Sibiu, care are o capacitate de 36 de locuri, cu bar, terasă. Anul acesta ne dorim să mărim capacitatea de cazare a hotelului cu 120. Rep.: Sprijină foştii sportivi sportul sibian? I. G.: Aş putea spune că sunt mulţi simpatizanţi. Nu toţi sunt foşti sportivi de performanţă. Ca toată lumea să înţeleagă, există sport de performanţă şi sportul pentru toţi. Da, i-aş putea nominaliza pe Ion Ariton, profesorul Doru Dordea, delegat din partea Federaţiei Române de Handbal, la rugby Florin Troancă şi Constantin Fugigi care au reuşit să revitalizeze echipa, etc. Rep.: De la ce club sportiv aveţi cele mai mari aşteptări? I. G.: De la Clubul Sportiv Municipal. Acolo există materia primă. Rep. A mai cântat imnul României în ultima perioadă? I. G.: Din fericire, da. Cred că asta-i cea mai mare satisfacţie. Deşi după retragerea Stelianei Nistor şi a transferului Monicăi Stoian, Sibiul a mai scăzut, anul acesta a început din nou să urce. Avem noi sportivi de performanţă la nivel mondial. Liana Pall este campioană mondială şi europeană la culturism, Muntean Andrei, vicecampion european de juniori la gimnastică, Dora ţichindelean, campioană mondială de seniori la karate, la sărituri în apă, Anca ªerb şi mulţi alţii care au adus medalii de aur. Rep.: Aţi făcut sport vreodată? I. G.: Faptul că am lucrat în armată înseamnă că am făcut tot timpul sport. Însă am făcut şi judo, când acest sport era încă la început. Am făcut 5 ani judo, însă părinţii nu m-au susţinut. BIO: Ioan Gligor, născut în 3 septembrie 1959. Căsătorit, 3 copii. Este absolvent al ªcolii Militare „Nicolae Bălcescu” Sibiu (1981), al Universităţii de Apărare Bucureşti (1992) şi al Facultăţii de Drept (2000). Doctorand al Facultăţii de Geopolitică Bucureşti. A fost comandant al UM 1105 Sibiu (1993-1998), iar apoi şef de Stat Major al Centrului Militar Judeţean (1998-2004). A abolvit şi Academia de ªtiinţe Economice şi Master în Administraţia Publică. Liliana Nenciu [email protected]
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Tablă în pericol de cădere de pe o clădire din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid
În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă."Până...