Domnul întreabă pe un învățător de Lege cum citește. Pare ironie, dar nu despre asta este vorba. Este încercarea Mântuitorului Hristos de a dovedi care este diferențe dintre modul de lectură al omului și modul în care El citește în inimile noastre. Pentru că una este ce scrie în Scriptură și alta cum citim, în lumina ochilor lui Dumnezeu, sub suflarea de viață a Duhului Sfânt. Pentru că Biblia nu este dată sufletului nostru drept un manual de laborator uman ci drept un îndreptar de viață în sine, drept un sprijin în înțelegerea vocațiilor noastre, drept un cadru de sprijin pașilor noștri în căutarea sensului vieții noastre veșnice. Pentru că abia când constată dorința de îndreptare a învățătorului de lege Domnul oferă, plus de interpretare a ceea ce înseamnă aproapele nostru, pilda aceasta minunată a Samarineanului Milostiv. Vorbește despre Sine punând în valoare omenia noastră, despre Cer prin cuvintele oamenilor. Un căzut între tâlhari, muribund și ocolit de oameni- chiar dacă legea îi apără, nici preotul și nici levitul neavând pe „fișa postului” atingerea de oamenii din pragul morții- oprește din grabă pe un samarinean. Un muribund cheamă un exclus în Evanghelie. Extremele integrate în dragostea lui Hristos, lecție lecturii dragostei Lui până astăzi. Nu. Hristos nu integrează păcatul, sub nici un chip, în iertarea Sa. Integrarea pe care o aduce Evanghelia în hardul lumii este aceea a persoanei aflate în nevoie reală și nu închipuită, a celui exclus pentru că gândește nu a celor inclusivi în gândire, aliniați în alienare. Nu e ușor să citești gândul lui Dumnezeu. Iar El asta cere. Să-i citești intenția așezată în pagină de carte.
Apoi explică. Povestind. Semn că ne cunoaște bine. E nonformal, ar zice pedagogii de astăzi. Dar nu nonconformist. Un căzut între tâlhari cu unul făcut tâlhar doar pentru că nu se încadrează în valorile învățătorilor de lege. Care ia muribundul și-l îngrijește ca pe sine însuși ori ca pe Dumnezeu căzut între tâlharii ce suntem. Un han imens e lumea și îl agonizăm pe Dumnezeu cu tot comportamentul nostru tâlhăresc. Așezat în marginea preocupărilor noastre îl tâlhărim mereu, agonizându-l în sufocarea cu violentele noastre argumente și păcate. Sufocându-L cu indiferența noastră. Dumnezeu este Aproapele nostru. Nu pricepem, obsedați de ce numim și credem a fi aproapele nostru. Identificând aproapele nostru cu apropiații noștri…Hristos în mijlocul nostru ne cere atenția. A-L lăsa la marginea preocupărilor noastre ține, se pare, de analfabetismul nostru sufletesc. Tu, tu cum citești?
Publicitate
