4.1 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Marburgul și Sibiul luptă împreună împotriva violenței domestice

Cele mai citite

Marburgul, orașul german înfrățit cu Sibiul intenționează să implementeze un proiect pvivitor la combaterea violenței domestice și egalitatea de șanse. Pentru derularea programului, s-a cerut și implicarea specialiștilor orașului de pe Cibin. Cele două orașe nu sunt nici pe departe la prima colaborare.

”Sibiul și orașul înfrățit Marburg au schimburi foarte active atât în domeniul social cât și educațional. Din acestmotiv prașul Marburg a invitat Sibiul să participle la un proiect pentru care orașul german va accesa fonduri europene, tema acestuia fiind prevenirea violenței domestic. Consiliul Local a aprobat participarea Sibiului la acest proiect.”, a declarat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Proiectul ”Marburg fără violență domestică. Identificare, prevenție și stoparea violenței în cadrul relațiilor”  este parte a planului de acțiune în vederea implementării Cartei Europene pentru Egalitatea dintre barbați și femei în viața de zi cu zi și are ca obiective susținerea persoanelor de sex feminine refugiate în adăposturile pentru femei și consilierea în vederea eliminării violenței domestice.
”Autoritatea locală a orașului Marburg propune colaborarea cu atutoritatea locală a municipiului Sibiu în acest domeniu. Inițierea proiectului implică semnarea de către primarul Sibiului a unei scrisori de intenție pentru proiectul Marburg fără violență domestic. Identificare, prevenție și stoparea violenței în cadrul relațiilor. Prin această inițiativă Sibiul se angajează să promoveze ideea și materialele rezultate din acest proiect, precum li să susțină schimburile de experiență profesională și să coopereze în implementarea unor bune practici în acest domeniu”, se arată în hotărârea aprobată de consilierii locali.
Înfrățirea celor două orașe datează încă din anul 2005 iar primele proiecte commune au vizat educația. Ulterior s-au extins relațiile și în domeniul social. În 2006 cei din Marburg au donat Sibiului o ambulanță, în 2007 au donat recipiente pentru hrană Cantinei Sociale a Sibiului și au derulat mai multe proiecte umanitare dedicate persoanelor provenite din categorii sociale defavorizate sau copiilor din școlile speciale.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Sibiancă de 73 de ani, rănită în timp ce traversa pe roșu

O sibiancă a fost rănită într-un accident rutier produs vineri seara pe Bulevardul Corneliu Coposu, în municipiul Sibiu.Din primele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect