1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Proiecții dedicate Centenarului României, la Astra Film Cinema

Cele mai citite

Mai multe proiecții dedicate Centenarului Marii Uniri vor avea loc la Astra Film Cinema, din Piața Mică nr. 11, în acest sfârșit de săptămână. Accesul publicului va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Proiecțiile se vor desfășura în cadrul proiectului „Istoria prezentului românesc – o limbă, o istorie, o națiune”, un program înscris în cadrul Centenarului României, derulat de Fundația „Pro Art Hermannstadt”, în parteneriat cu Astra Film, și finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Proiectul propune publicului proiecții de filme non-liniare cu tematică legată de Primul Război Mondial. Selecția de filme s-a făcut pentru a reaminti publicului românesc condițiile istorice care au precedat actul Marii Uniri, respectiv perioada Primului Război Mondial (1914 – 1918)”, spun organizatorii.
Astfel, vineri, 23 noiembrie, de la ora 18, va rula „Ultima noapte de dragoste” (1980, în regia lui Sergiu Nicolaescu), iar de la ora 20 cinefilii vor putea viziona „O foarte lungă logodnă” (2004, regia Jean – Pierre Jeunet).
Sâmbătă, programul va continua de la ora 18 cu filmul „Prin cenușa imperiului” (1976, regia Andrei Blaier), și de la ora 20 cu „Crăciun fericit” (2005, regia Christian Carion).
În ultima zi a săptămânii, respectiv duminică, ora 18 va veni la Astra Film Cinema cu „Pădurea Spânzuraților” (1965, regia Liviu Ciulei).
Potrivit organizatorilor, proiecțiile vor fi precedate de o scurtă prezentare oferită de către Mirona-Ioana Tatu, regizor de film și storyteller. Filmul „Padurea Spânzuraţilor” va fi prezentat de prof. univ. dr. Mihaela Grancea de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect