Mai mulţi elevi de la peste 30 de școli și licee din județul Sibiu și preșcolarii de la Grădinița „Sfântul Dimitrie” a Arhiepiscopiei Sibiului au colindat miercuri, 12 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Așa cum este tradiția de ani buni, colindatul elevilor sibieni începe înainte de sfintele sărbători la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde cei mici aduc vestea cea bună a Nașterii Domnului și transmit urările specifice acestei perioade, arată Mitropolia Ardealului.
La colindul elevilor sibieni au fost prezenți Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, inspectorul școlar general al județului Sibiu, prof. Emilian Marius Novac, inspectorul școlar general adjunct Gheorghe Bîrză, inspectorul școlar de Religie, prof. Gabriela Frățilă și inspectorul de învățământ al Arhiepiscopiei Sibiului, dr. Sorin Joantă.
În cuvântul de binecuvântare ÎPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe elevi și pe cadrele didactice pentru păstrarea obiceiurilor sfinte și pentru credința lor manifestată la ora de Religie și la activitățile duhovnicești din parohii.
„Mesajul dumneavoastră este coborât din ceruri, adus de îngeri. Încercăm să-i imităm, să transpunem pe vocea sufletului nostru niște note melodice care transmit mesajul bucuriei Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Hristos a venit în lume Prunc așa ca voi, pentru ca să prindă întreaga ființă umană și ca s-o poată mântui. A adus această bucurie pe care voi ați adus-o familiilor voastre. Această bucurie continuă prin bucuria creată profesorilor, educatorilor voștri, prin evoluția voastră treptată”, a spus ierarhul.
La rândul său, inspectorul școlar general i-a felicitat pe elevi și profesori pentru eforturile depuse în a pregăti an de an colindul din Catedrala Mitropolitană și celelalte activități din această perioadă.
„Mă bucur în mod deosebit să mă aflu astăzi aici ca împreună să ne bucurăm de minunatele voci, de minunatele ființe pe care ne străduim să le îndrumăm, să le învățăm, cărora le dăruim ceva din spiritul nostru în fiecare zi”, a spus insp. Emilian Marius Novac.
Colindătorii au primit din partea IPS Mitropolit Laurențiu dulciuri, calendare și iconițe.