În condiţiile în care se apropie momentul în care va demara programul de susţinere a montării de panouri fotovoltaice acasă, prin care statul oferă 20.000 de lei oricui doreşte să instaleze un sistem fotovoltaic, tot mai mulţi doritori întreabă ce trebuie să facă pentru a intra în acest program şi a primi finanţarea, scrie www.economica.net.
Persoanele fizice care doresc să se înscrie în programul guvernamental prin care pot primi până la 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice vor putea face asta începând cu luna martie, după cum a declarat recent preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, iar apropierea acestui termen îi face pe mulţi să întrebe ce trebuie făcut pentru a participa la acest program şi a primi finanţarea de la stat. Cum programul de derulează prin intermendiul instalatorilor care vor fi agreaţi de AFM, am solicitat unei astfel de firme să explice, cât se poate de succinct şi de clar, ce este de făcut. Explicaţiile ne-au fost oferite de Paul Varga, administrator la firma Green Seiro SRL din Sibiu.
Firma are experienţă în domeniu, în condiţiile în care, potrivit propriilor date, a montat în mai multe ţări europene (Germania, Polonia, Grecia) parcuri fotovoltaice cu o capacitate însumată de 100 MW, iar în România a montat deja pe acoperişurile caselor sisteme on şi off-grid de circa 1 MW.
Iată explicaţiile reprezentantului firmei Green Seiro:
In primul rand trebuie sa stim ca acesti 20.000 RON reprezinta 90% din valoarea totala a unui sistem fotovoltaic, iar restul de 10% trebuie sustinuti de catre beneficiarul sistemului. De exemplu, un sistem are valoarea de 22.000 Ron (sistem de aproximativ. 2.5kWp – 3kWp) , 20.000 RON sustine AFM iar 2000 RON sustine beneficiarul.
Sistemul de 3kWp poate produce aproximativ 356kWh in medie, lunar.
Pentru un sistem de 3 kWp cu un randament de 15%, tinand cont de o crestere de 1% pe an a pretului energiei electrice, si o scadere a randamentului panourilor de 0,5% pe an, economisiti aproximativ 22.800 RON pe durata de viata a sistemului.
Pasii care trebuie urmati pentru obtinerea celor 20.000 RON de la stat pentru instalarea unui sistem fotovoltaic:
Beneficiarul trebuie sa mearga la un instalator validat de AFM, pentru inscriere.
- La instalator trebuie sa se prezinte cu urmatoarele documente:
– Cerere de finantare tehnoredactata (anexa nr.4 din ghid) (se gaseste pe site-ul AFM sau la instalator)
– Copie act de identitate (valabil la data inscrierii)
– Extras Carte Funciară nu mai vechi de 30 zile, rezultat pentru dreptul de proprietate
– Certificat de atestare fiscala privind obligatiile de plata catre bugetul de stat emis pe numele beneficiarului
– Certificat de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale
In termen de 90 de zile de la publicarea centralizatoarelor cu solicitantii aprobati, acestia au obligatia de a prezenta ATR (Aviz tehnic de racordare,) care se obtine de la distribuitorul de energie electrica, in copie la instalatorul sistemului.
De aici totul tine de instalator, pentru depunerea si obtinerea finantarii fondurilor.