Romgaz vrea expansiune pe piețele internaționale

spot_img
Cele mai citite

Directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, a efectuat o vizita oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia oficialilor Socar. Aceştia au discutat, la Baku, şi despre intenţia companiei române de a colabora atât în zona on shore din Azerbaidjan cât şi în cea off- shore din Marea Carspică. Volintiru a afirmat, după întâlnirea cu reprezentanţii companiei Socar, că implicarea companiei azere alături de Romgaz în cadrul unor proiecte de anvergura duce la crearea unei oportunităţi majore şi deschide drumul expansiunii Romgaz pe pieţele internaţionale.
“Intrarea în parteneriat cu o companie de talia Socar, cu perspectiva extinderii, este un lucru important pentru noi, pentru că va aduce beneficii majore nu doar Romgaz cât şi sectorului energetic şi economiei naţionale în ansamblul său. Romgaz doreşte să îşi extindă activitatea pe pietele externe, explorând noi oportunităţi şi identificând variante optime şi eficiente de expansiune cu implicaţii profitabile asupra companiei”, a afirmat Volintiru.
În cadrul întâlnirii au fost aduse în discuţie, punctual, proiecte de interes comun. Mai exact, oficialii companiei azere şi-au manifestat interesul pentru explorarea şi exploatarea off-shore, în parteneriat cu Romgaz, a gazelor din Marea Neagră, dacă compania română decide să se implice în acest proiect. De asemenea, a fost menţionată posibilitatea colaborării pe proiecte ce vizează Conducta de gaze Trans-Anatolian Natural Gas Pipeline (TANAP) şi gazoductul Trans- Adriatic Pipeline (TAP), a cărui procedură de finanţare de proiect prin strângerea a 3,9 miliarde euro, s-a încheiat la finalul anului trecut, în luna decembrie.
Întâlnirile vor continua în perioada următoare, pentru a concretiza cele discutate. Am indentificat inclusiv varianta de schimb de expertiză pe partea de depozitare gaze întrucât în cele două companii situaţia este similară, avem capacităţi mari de depozitare, de 3 miliarde de metri cubi şi intenţii comune de a dezvolta această activitate în ambele ţări”, a adăugat directorul general al Romgaz.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sibiul își mărește oficial spațiile verzi cu 26.000 mp pe malul Cibinului. Ce a găsit inventarierea: 124 de arbori, majoritatea nuci

Sibiul are, pe hârtie, cu 25.981 mp mai mult spațiu verde. Primăria actualizează Registrul local al spațiilor verzi, aprobat...

Știri pe același subiect