5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Raul Badiu va participa în Campionatul Mondial de Juniori!

Cele mai citite

După opt ani prolifici pe plan național în automobilism, Raul Badiu se pregătește să înceapă cel mai important sezon al carierei sale de până acum. În 2019, pilotul sibian va concura în Campionatul Mondial de Raliuri dedicat juniorilor. Întrecere foarte puternică care va aduce la start cei mai talentați tineri sportivi. Piloți care speră ca într-o zi să facă rezultate frumoase și în Campionatul Mondial dedicat seniorilor. Raul îl va avea alături și de această dată pe co-pilotul Gabriel Lazăr, alături de care a avut un 2018 nemaipomenit. Prima rundă din WRCJ va avea loc în Peninsula Scandinavă. Sibienii vor participa între 14 și 17 februarie la Raliul Suediei. Eveniment special care se organizează din 1950 încoace. ”Festivalul iernii” îi va testa pe Raul și Gabi din toate punctele de vedere, fiind cunoscut faptul că zăpada de acolo și condițiile grele sunt dificile pentru toți cei prezenți.
Loeb și Ogier, printre câștigătorii din CMJ

www.autosport.com/

Campionatul Mondial de Juniori este o întrecere rezervată piloților sub 30 de ani. Punctajul este același ca la seniori, primii 10 urmând a intra în puncte. Anul acesta, CMJ va avea șase etape. Acestea se vor desfășura în perioada 14 februarie-6 octombrie. Pe lângă Raliul Suediei, programul cuprinde Raliul Mexicului (7-10 martie), Raliul Franței-Turul Corsicii (28-31 martie), Raliul Italiei-Sardinia (13-16 iunie), Raliul Finlandei (1-4 august) și Raliul Țării Galiilor (3-6 ocombrie). Premiul rezervat câștigătorului este un Ford Fiesta R5, pneuri și acoperirea cheltuielilor pentru ediția 2020 a categoriei WRC2. Această competiție a fost rampa de lansare pentru alți piloți extraordinari de-a lungul timpului, chiar ultimii doi mari campioni ai raliului mondial, Sebastien Loeb și Sebastien Ogier reușind să triumfe înainte de a ajunge la seniori și a domina acolo. În 2016, Simone Tempestini a terminat pe locul I în CMJ.
Palmares grozav pe plan național
Facebook Munaretto Sport

Din anul 2010 până în 2018, Raliul Badiu și-a construit o carieră pe plan național, fiind lăudat de toți piloții de la Campionatul Național de Seniori pentru reușitele interne, și văzut ca o speranță a automobilismului românesc, pe plan internațional. Palmaresul lui Raul este unul deosebit.
2010 – Campion Național de Slalom Paralel, Clasa 2
2011 – Campion Național de Slalom Paralel, la Clasa 4
2012 – Campionatul Național de Raliuri: Campion Național la Debutanți, plus vice-campion la juniori și Clasa 9
2013 – Campionatul Național de Raliuri: Campion Național la Clasa 9, la Cupa Dacia și în clasamentul echipelor, plus vice-campion la juniori
2014 – Campionatul Național de Raliuri: Campion Național la echipe și vice-campion la juniori
2015 – Campionatul Național de Raliuri: Campion Național la Clasa 5 și la 2 Roți Motrice, vice-campion la juniori
2016 – Campionatul Național de Raliuri: Campion Național la Clasa 9, Cupa Dacia, la 2 Roți Motrice și la juniori
2018 – Campionatul Național de Raliuri: Campion Național la Clasa 9, Cupa Suzuki și la 2 Roți Motricek, plus vice-campion la echipe
Facebook Munaretto Sport

Facebook Munaretto Sport

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Modificări de trafic pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale a României

În intervalul orar 09:30 – 10:30, traficul rutier pe Bulevardul Victoriei din Sibiu va fi închis pentru desfășurarea evenimentelor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect