Laura Codruța Kövesi s-a „calificat” pe lista scurtă în competiția pentru postul de Procuror-șef European, având cele mai mari șanse să primească acest post. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, cel care a demis-o pe Kovesi de la DNA, a primit înștiințarea privind propunerea, în calitate de ministru al țării care deține președinția UE.
Fostul procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, se află pe prima poziție, pe lista scurtă de propuneri pentru postul de Procuror-șef European al viitorului Parchet European. Parlamentul European a primit o listă de trei nume, potrivit G4 Media, care publică documentul oficial pe site-ul propriu.
Desemnarea Procurorului-șef European se va face în Parlamentul European prin consens, iar activitatea Parchetului European (EPPO) ar trebui să înceapă peste aproximativ 2 ani. Acest parchet se va ocupa de investigarea fraudelor financiare cu fonduri UE.
Potrivit Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului (1) privind EPPO, criteriile de selecție sunt foarte dure:
„Candidatul ideal ar trebui:
— să aibă cel puțin 15 ani de experiență profesională în calitate de membru activ al parchetului sau al magistraturii;
— să aibă cel puțin cinci ani de experiență și rezultate bune demonstrate, obținute într-o funcție de conducere de nivel superior în cadrul unui parchet sau al unei autorități judiciare;
— să aibă cel puțin cinci ani de experiență în calitate de procuror responsabil cu desfășurarea investigațiilor și a urmăririlor penale în materie de infracțiuni financiare. Un bilanț pozitiv în ceea ce privește urmărirea penală a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE sau a infracțiunilor transfrontaliere majore ar reprezenta un avantaj suplimentar;
— să aibă realizări deosebite în calitate de lider, manager și comunicator, atât la nivel strategic, cât și la nivelul gestionării interne;
— să fie un profesionist remarcabil și dinamic cu un foarte bun discernământ și cu capacități conceptuale deosebite, cu capacitatea de a elabora, de a comunica și de a pune în aplicare o viziune strategică clară pentru îndeplinirea obiectivelor EPPO;
— să aibă excelente aptitudini interpersonale, de luare a deciziilor, de comunicare și de negociere, precum și capacitatea de a stabili relații profesionale bazate pe încredere cu toate părțile interesate;
— să aibă capacitatea de a lucra într-un mediu multicultural complex și de a motiva și dezvolta echipe care să își atingă potențialul maxim;
— să demonstreze înțelegerea principiilor independenței și protejării drepturilor fundamentale, necesare în desfășurarea funcției de investigare/urmărire penală din cadrul EPPO, precum și adeziunea la aceste principii;
— să aibă standarde înalte de etică și integritate personală;
— să aibă un nivel excelent de cunoaștere a cadrului instituțional și juridic al Uniunii.”
Anul trecut, Laura Codruța Kovesi a fost demisă la cererea ministrului Justiției, care a „evaluat-o”. Președintele Klaus Iohannis a refuzat în primă instanță se semneze decretul de demitere, însă Curtea Constituțională l-a obligat să o facă „deîndată”, constatând un conflict de natură constituțională între Ministerul Justiției și Președinție.