2.9 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 12, 2025

Ministerul Educației a decis să renunțe la manualele unice și va organiza licitații pentru noi manuale

Cele mai citite

Ministerul Educației Naționale a renunțat la manualele unice introduse de fostul ministru Liviu Pop și a decis să cumpere manuale pentru elevi prin licitație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Școlile vor avea manuale cumpărate la licitație, prin procedura standard, ce va fi anunțată prin sistemul de achiziții publice, iar contractele vor fi pentru patru ani, după cum reiese din Metodologia privind manualele școlare în învățământul preuniversitar, publicată înMonitorul Oficial, pe 5 februarie, de Ministerul Educației Naționale. Ecaterina Andronescu, ministrul educației, a renunțat astfel la ideea unor manuale unice, realizate de Editura Didactică și Pedagocică.
Potrivit documentului publicat, manualele ce vor fi cumpărate vor fi evaluate de 5 experți, a căror identitate va fi confidențială. Punctajul cu care un manual va trece de acești experți va fi de 95 din 100.
Ecaterina Andronescu a anunțat încă de la instalarea în funcție că intenționează să elimine aceste manuale unice, criticate de specialiști, în special din cauza greșelilor grave prezente în poginile acestor manuale.

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: FC Hermannstadt – Petrolul 1-1 după un gol de „pus în ramă” reușit de Ianis Stoica

FC Hermannstadt a terminat la egalitate pe teren propriu, vineri seara, scor 1-1, partida disputată cu Petrolul Ploiești.Petroliștii au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect