Săptămâna viitoare, 12- 13 februarie, va avea loc în Israel, a 25-a ediție a Târgului Internațional de Turism. La standul României, Sibiul va fi reprezentat de Consiliului Județean Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu. Reprezentanții acestor instituții vor face cunoscute atracțiile regiunii în fața marelui public și a profesioniștilor din turism.
Motivația participării la târg o constituie în principal faptul că destinația Sibiu a atras atenția turiștilor iraelieni. Aceștia vor să viziteze orașe istorice cu farmec, cultura locală și tradițiile, patrimoniul evreiesc, sate autentice, biserici fortificate, gastronomia, Carpații și activitățile în natură, activitățile pentru copii și shopping cu specific local. Israelul reprezintă o piață din ce în ce mai atractivă pentru Sibiu, și datorită zborurilor directe operate de pe Aeroportul Internațional Sibiu.
Asociația Județeană de Turism Sibiu ne informează că prezența la târgul de la Tel Aviv se succede vizitei de descoperire a regiunii Sibiu de către cinci jurnaliști de călătorie de la cele mai importante cotidiane din Israel. Vizita a fost organizată la sfârșitul anului 2018, iar impactul pe care articolele acestor jurnaliști a fost de succes.
„Priveliști frumoase, mâncare fantastică, localnici zâmbitori și zboruri low cost. Regiunea Sibiu oferă o atmosferă de vacanță în care timpul pare încremenit” titra Israel Hayom, cel mai citit ziar din țară, după vizita la Sibiu. „Sibiul oferă situri istorice, peisaje ce îți taie respirația, posibilități de drumeție și mâncare excelentă. Este un loc extraordinar din care să începi explorarea orașelor și satelor din Transilvania și păstrează un aer de autenticitate veritabilă. […] Nu te lăsa înșelat de numele nefamiliar, Sibiul este o bijuterie surprinzătoare.” scria corespondentul Mako.
Foto : Biserica fortificată din Biertan