Toaleta publică din parcul Sub Arini, dată în folosinţă în 6 februarie a fost ţinta vandalilor în două nopţi la rând. Aceştia au spart în prima noapte geamul toaletei destinate persoanelor cu dizabilităţi iar în noaptea următoare pe cea de la zona destinată mămicilor şi bebeluşilor.
“Le-au spart în două nopţi la rând.Ultimul geam, azi-noapte. Nici nu le-au pus bine că le-au şi făcut praf!”, ne-a spus una dintre persoanele care se ocupă de întreţinerea locaţiei.
Şi trecătorii au fost dezamăgiţi de situaţie, mai ales că prin parc ar trebui să fie şi patrulă a Poliţiei Locale.
Lucrările pentru clădirea care să adăpostească toaleta şi căsuţa bebeluşului au fost contractate în primăvara anului trecut iar lucrările au început în vară. Investiţia a costat 230.000 de lei.
Reprezentanţii Primăriei au luat la cunoştinţă despre situaţie şi se încearcă depistarea făptaşilor. S-au făcut de asemenea şi demersuri pentru remedierea stricăciunilor. Cel mai probabil uşile stricate vor fi reparate săptămâna viitoare.