0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cum se tratează infertilitatea și care sunt principalele cauze. 5 mituri spulberate de dr. Florin Ispășoiu

Cele mai citite

1 din 7 cupluri au probleme în  conceperea unui copil
Să devină părinți este una dintre cele mai mari dorințe pentru partenerii oricărui cuplu. Statisticile arată însă că tot mai multe persoane se confruntă cu probleme în încercarea de a obține o sarcină, de vină fiind și faptul că mamele decid să facă un copil tot mai târziu. Ce investigații medicale se impun pentru ambii parteneri în cazul în care femeia nu reușește să rămână însărcinată, care sunt cauzele infertilității, dar și ce soluții există pentru remedierea problemelor de concepție ne spune dr. Florin Ispășoiu, medic primar obstetrică-ginecologie.
Când vorbim despre infertilitate în cuplu? Practic, care este perioada medie în care partenerii ar trebui să poată concepe un copil?
Infertilitatea este definită, conform Organizației Mondiale a Sănătății, ca fiind incapacitatea unui cuplu de vârstă reproductivă de a obține o sarcină după minim 1 an de contact sexual regulat și fără a folosi metode contraceptive. Această definiție este puțin diferită pentru cupurile în care partenera are peste 35 de ani, investigațiile începând puțin mai repede, după 6 luni de încercări.
După acest timp de așteptare, ce investigații medicale se impun atât pentru femeie, cât și pentru bărbat?
Investigațiile care se impun după această perioadă de încercări se adresează ambilor membri ai cuplului. În ceea ce privește partenerul/soțul, ca și primă etapă, se impune efectuarea unei spermograme. Ulterior, în funcție de rezultatul acesteia, se vor indica alte investigații de către medical specialist, adaptate fiecărui caz în parte. În ceea ce privește partenera, investigațiile sunt mai laborioase, fiind necesare verificarea funcției ovariene, a permeabilității trompelor, a anatomiei uterului și a altor afecțiuni care pot afecta fertilitatea.
Statistic, care este rata infertilității la nivelul țării noastre și cum ne situăm față de media europeană?
Din păcate, la ora actuală nu există o statistică a prevalenței infertilității în România, dar probabil țara noastră se aliniază la media europeană. Studiile efectuate au demonstrat că 1 din 7 cupluri experimentează această problema cu o tendința de creștere în ultima perioadă, din cauza creșterii vârstei la care femeia decide să obțină prima sarcina.
Obezitatea și regimul vegetarian sunt două dintre cauzele incriminate pentru infertilitatea femeii? Ce alți factori de risc mai există în calea procreării?
Prevalența  supraponderii și obezității este în creștere la nivel mondial, ca urmare și la nivel național. Este foarte bine cunoscută legătura dintre obezitate și scăderea fertilității, femeile cu greutate excesivă având disfuncții menstruale și ovulatorii. Modificările hormonale care produc scăderea fertilității sunt cele care determină și o rată mai mare de pierderi spontane de sarcină sau eșec în cadrul procedurilor de reproducere umană asistată.
În ceea ce privește regimul vegetarian, există anumiți nutrienți la care femeile ce au eliminat produsele de origine animală trebuie să fie atente. De exemplu, vitamina B12 se obține din produse lactate și ouă, ficat și pește; sarcina, și apoi lactația sunt două perioade când necesarul de vitamina B12 este crescut. Vitamina A, de asemenea, este necesară pentru o spermatogeneză și ovogeneză corectă. Din păcate, consumul de legume nu conferă necesarul de beta caroten (precursor al vitaminei A), așa încât, femeia vegetariană/vegană care se pregătește de sarcină necesită alimente fortificate sau suplimente de vitamina A. Colesterolul, identificat doar în prodesele de origine animală, este precursorul tuturor hormonilor sexuali. De asemenea, acizii omega3 (acidul eicosapentaenoic EPA și docosahexaenoic DHA), sunt conținuți în pește și fructe de mare și doar în cantități foarte mici în algele marine. Acești acizi intervin în dezvoltarea creierului fetal în sarcină. De asemenea, o cantitate crescută de soia în alimentație poate determina tulburări menstruale, cunoscut fiind rolul acesteia de precursor hormonal (precursor estrogenic).
În concluzie, când se plănuiește o sarcina, este esențial că femeia să-și analizeze dieta și s-o optimizeze. Multe femei nu prezintă probleme de fertilitate urmând un regim vegetarian/vegan, dar unele se confruntă cu infertilitatea, așa încât întrebarea pentru fiecare este: unde mă situez în acest spectru?
 
CAUZELE INFERTILITĂȚII

BĂRBAȚI FEMEI
·         afecțiuni ale testiculelor (traumatisme, infecții, tumori, anomalii congenitale, intervenții chirurgicale, lipsa de coborâre a testiculelor în scrot)
·         sterilizarea
·         tulburări ejaculatorii (incapacitatea de a ejaculă),
·         afecțiuni endocrine
·         administrarea de medicamente sau droguri (chimioterapice, anabolizante, steroizi, cocaine, marijuana etc),
·         factori de mediu (temperaturi ridicate, expunere la radiații).
 
·         lipsa ovulației, care poate fi secundară unor tulburări endocrine (cele mai cunoscute fiind sindromul ovarului micropolichistic, afecțiuni tiroidiene, tulburări ale nivelelor de prolactină), menopauza precoce
·         afecțiuni ale trompelor uterine, secundare unor infecții, endometrioză, intervenții ginecologice, sterilizare
·         afecțiuni intraabdominale: aderențe, endometrioză, infecții etc
·         afecțiuni ale uterului: fibroame uterine, polipi, sinechii uterine, modificări ale mucusului cervical (care nu permite spermatozoizilor să treacă) etc
·         medicamente: antiinflamatoare luate pe durata lungă și în doze mari, medicamente pentru afecțiuni neuropsihice, droguri etc

Ce tipuri de infertilitate pot fi tratate și care, din nefericire, sunt ireversibile?
Din fericire, pentru majoritatea cazurilor de infertilitate există soluții terapeutice.  Din păcate, eficiența acestor terapii nu este întotdeauna 100%. Există și situații în care, din păcate, la ora actuală medicina nu poate oferi soluții. Cazurile de menopauză precoce (când funcția ovarelor este epuizată), malformații sau patologii severe ale uterului, azoospermia (lipsa spermatozoizilor) sau prezența unor modificări ale ADN-ului la unul dintre membrii cuplului sunt câteva exemple. În situațiile în care tratamentele de infertilitate au fost ineficiente sau nu pot fi aplicate, se poate apela la soluții alternative cum ar fi donarea de ovocite, de spermatozoizi sau de embrioni sau adopția.
Care sunt cele mai eficiente soluții pentru tratarea infertilității?
Cele mai eficiente tratamente sunt cele care tratează cauza care a dus la infertilitate. Dacă problema este la partener, consultul urologic este obligatoriu pentru a exclude sau trata cauza infertilității de tip masculin. Dacă există o cauză hormonală, ea se poate corecta prin tratamente endocrinologice. Dar, în majoritatea cazurilor, investigațiile și tratamentul se fac de către ginecolog. Tratamentul poate fi

  • chirurgical, ca în cazul endometriozei, obstrucției tubare sau malformațiilor uterine congenitale,
  • medicamentos, cum e în cazul infecțiilor severe de tract genital, a problemelor ovulatorii etc.
  • tehnici de reproducere umană asistată

Ca o curiozitate, există vreun aliment sau alt tip de produs care s-a dovedit științific că sporește fertilitatea într-un mod semnificativ? Dar unul care, dimpotrivă, scade șansele ca partenerii să conceapă un copil?
Din păcate nu există alimente minune care să îmbunătățească rata de sarcini. Sigur, se recomandă o dietă bogată în fructe și legume, pește și fructe de mare, precum și scăderea ponderală la femeile cu obezitate sau suprapondere, evitarea alcoolului și fumatului.
          În încheiere, vă rog să spulberați câteva mituri care există pe tema infertilității și care nu au suport real.
Mituri pe tema infertilității?

  • “femeile cu ovare micropolichistice sau endometrioză nu pot rămâne însărcinate”
  • “femeile cu uterul în poziție retroversa, rămân mai greu însărcinate”
  • “acidul folic crește șansa de a rămâne însărcinată”(se recomandă într-adevăr 400 micrograme de acid folic preconcepțional, pentru a reduce rata de malformații de creier, coloană vertebrală, cord la făt, dar, din păcate, acidul folic nu crește fertilitatea);
  • “bărbații nu au probleme cu fertilitatea”
  • “femeile care iau contraceptive orale-anticoncepționale, devin infertile”
Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect