0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Arborele pagodelor

Cele mai citite

Mulţi văd, puţini pricep semianalfabetismul în care se scufundă acest popor atât de aparte, pe care bunul Dumnezeu l-a sădit de pe arcul Carpaţilor până la Marea cea mare, în căuşul Transilvaniei şi de la Nistru pân’ la Tisa. Dacă-mi aduc bine aminte, unul din marii duhovnici ai românilor – plecat de acum în veşnicie – se ruga, între altele, ca Domnul să-i întoarcă pe români la frumuseţea lor cea dintâi. Adică la mărinimia, isteţimea şi buna cuviinţă care le călăuzeau drumul vieţii, parcurs la pas cu Hristos. Iar de aici îşi şi trăgeau dreapta judecată şi dreapta simţire, inteligenţa, discernământul şi omenia. Şi se mai ştia în acest popor un lucru din străbuni: cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească!  Aşa că, cine nu avea multă carte întreba preotul, dascălul sau pe bătrânii înţelepţiţi de viaţă ai satului, ca să nu dea inutil cu capul de pragul de sus, pentru a-l vedea pe cel de jos, sau să se facă de ruşine. Mecanisme relaţionale fine reglau armonia psihologică a comunităţii, iar prostia ocazională era tămăduită în versuri şi cu mult umor. Cei mai îndrăgiţi erau copiii. A-ţi lua răgaz pentru copii, fie ai tăi, ca părinte, fie ai tuturor, ca dascăl, era practic apostolat în familie sau la catedră.
Tatăl meu, ajuns dascăl din fiu de ţăran, obişnuia uneori să-şi învite clasa în cea mai vastă şi fascinantă sală de clasă din Sibiu: Parcul Arinilor. Fie că ne întindeam pe iarbă cu lupe în mână ca să privim truda insectelor de sub frunziş, fie că studiam coroanele arborilor, pentru a recunoaşte speciile după frunze şi trunchi, cunoştem parcul ca pe buzunarul nostru: stejarii după ghinde, castanii după flori, platanii după trunchiurile albe, masive, arinii după locul lor de pe malul apei … fiecare copac avea trăsăturile lui, ca omul. Pe fiecare trunchi era câte o plăcuţă aurie cu numele românesc şi cu denumirea latină a speciei sale. Iar undeva, pe lângă platanii dinspre pavilionul fanfarei, unde duminica după amiază răsunau alămurile spre deliciul tuturor, era şi copacul meu: un unicat în tot parcul şi unic în lume, specie din Jurasic, de pe vremea dinozaurilor, adusă în Europa  cam pe la 17oo tocmai din îndepărtata Chină: Ginkgo biloba  sau Arborele pagodelor. Biloba vine de la forma frunzei, doi lobi care se unesc într-un mic evantai. Iar micile evantaie îl îmbracă cu delicateţe până la înălţimea de 3o de metri, ca şi când ar fi împodobit cu aripi de fluturi. Am vrut să arăt această minunăţie deunăzi unei românce care de 3o de ani trăieşte în străinătate cu dor de ţară. Şi m-am cutremurat.
Un semianalfabet cu responsabilităţile aferente de prin primărie a înlocuit plăcuţa probabil deteriorată cu una „nouă”, după capul lui : Ginko BILBOA ! Arborele …padogelor? Exclus să ştie ce e aceea o pagodă. Vai mama lui de învăţământ românesc!

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect