Direcţia de Sănătate Publică din Sibiu a primit în cursul zilei de vineri rezultatul în cazul a două dintre probele necroptice recoltate de la persoane suspecte de gripă. Ambele probe sosite au fost negative în ceea ce priveşte detecţia de virus gripal. Probele aparţin unor bărbaţi cu vâste de 65 si 95 de ani care au fost internaţi la Spitalul Judeţean Sibiu cu forme severe ale unor afecţiuni pulmonare.
„A fost infirmat virusul gripal în cazul celor doi pacienţi de sex masculin ai Spitalului de Psihiatrie Gheorghe Preda din Sibiu, transferaţi ulterior în Secţia de Boli Infecţioase a SCJU Sibiu, în vârstă de 65 de ani (vaccinat antigripal) şi 95 de ani (nevaccinat antigripal), care au decedat la începutul acestei săptămâni.”, a declarat Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al DSP.
La ora actuală se mai aşteaptă rezultatele pentru încă două probe necroptice de la o femeie în vârstă de 68 de ani (vaccinată împotriva gripei) tot adusă la Judeţean de la Spitalul de Psihiatrie şi de la un bărbat în vârstă de 79 de ani care refuzase imunizarea împotriva gripei.