12.4 C
Sibiu
miercuri, aprilie 30, 2025

Concurs de Dragobete în Muzeul Astra

Cele mai citite

Duminică, 24 februarie, sărbătoarea Dragobetelui va fi marcată la Muzeul Astra printr-un concurs inedit, între orele 10 și 16. Participanții la concurs vor avea ocazia să descopere patrimonial cultural, dar și natura din muzeul în aer liber, prin recunoașterea unor specii de păsări.
 
,,Sărbătoarea de Dragobete va lua forma unui concurs, în care participanții vor (re)descoperi patrimoniul material și imaterial din Muzeul în aer liber precum și natura care îl înconjoară. Aici vor interveni și legăturile strânse care au existat și există între lumea rurală (și nu numai) și mediul natural. Se spune că, de ziua Dragobetelui, păsările se întâlnesc în stoluri, ciripesc și încep a-și construi cuiburile.  Toți cei care se vor înscrie la concursul nostru vor fi nevoiți să le observe în această zi și să afle astfel povestea Dragobetelui. Potrivit regulamentului, cei înscriși vor porni la plimbare prin muzeu pe partea dreaptă a lacului, pe aleea cu casele din Munții Apuseni, pe la Biserica din Bezded, la Etno Tehno Parc, pe aleea pivelor și înapoi pe dig până la intrarea principală. Pe dig și la Etno Tehno Parc vor observa trei hrănitori pentru păsări și un traseu cu diferite elemente tradiționale (case, șuri, unelte etc.). Pe acest traseu, cine va fi atent va găsi și fotografii cu păsări agățate pe … oriunde! Concurenții trebuie să se întoarcă  la intrarea principală cu fotografiile a cinci specii diferite de păsări, și să spună muzeografilor ce pasări sunt, dacă recunosc speciile respective și gospodăriile din care le-au luat. Pentru efortul lor vor primi un premiu surpriză. Durata traseului este de aproximativ o oră.”, a declarat Oana Burcea, muzeograf Muzeul ASTRA.
 
Regulamentul concursului va fi pus la dispoziția participanților la intrarea principală. De asemenea, aceștia vor afla și informații privind sărbătoarea de Dragobete, cunoscut în unele zone din țară ca „Logodnicul Păsărilor”. Pe câștigători îi așteaptă și surprize la finalul concursului, premiile fiind acordate în limita stocului disponibil.

Publicitate
Ultimele știri

ALERTĂ/FOTO: Doi copii de 11 ani au dispărut de acasă. La căutări participă și „mascații” de la IPJ Sibiu/UPDATE: Copiii au fost găsiți în...

UPDATE: "Cu puțin timp în urmă, polițiștii sibieni au reușit depistarea celor doi copii, pe raza localității Șelimbăr, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect