17.3 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

Vacanță prelungită de Paști pentru studenții ULBS, datorită Summit-ului

Publicitate

Cele mai citite

Summit-ul ce va avea loc la începutul lunii mai la Sibiu va prelungi vacanța de Paști și 1 Mai a studenților Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
La eveniment sunt așteptați 27 de şefi de stat şi de guvern din ţări europene, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt şi peste 800 de jurnalişti.
Potrivit lui Teodor Boantă, purtătorul de cuvânt al ULBS, decizia a fost luată de Consiliul de Administrație și adoptată de Senatul Universității.
„Având în vedere faptul că o parte din spațiile Universității vor fi folosite pentru activități în cadrul Summit-ului (cum este cazul clădirii în care funcționează Facultatea de Medicină și Aula Magna), restricțiile de securitate vor fi foarte stricte, iar studenții care aveau programate cursuri în aceasta clădire nu ar fi avut acces, conducerea ULBS a luat decizia ca vacanța de Paști și 1 Mai să fie prelungită cu încă o săptămână, cursurile urmând a fi reluate în 13 mai”, a explicat Teodor Boantă, purtătorul de cuvânt al ULBS.
Astfel, șapte din cele nouă facultăți din cadrul Universității „Lucian Blaga” vor recupera cursurile în weekend-urile următoare, iar la Științe Economice și Inginerie s-a decis prelungirea cu o săptămână a anului universitar.
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Bărbat în stare critică, preluat de elicopterul SMURD

Un bărbat care a căzut de pe o scară a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat de urgență...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya