Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a anunțat că Școala Nicolae Iorga se va extinde, cu ajutorul fondurilor europene. În acest fel, copiii nu vor mai fi nevoiți să vină la școală după amiaza.
Primăria Sibiu a semnat contractul de finanțare cu ADR Centru, reprezentată de directorul Simion Crețu, pentru finanțarea din fonduri europene a lucrărilor de extindere a școlii Nicolae Iorga și construirea unei săli de sport.
“Școala Nicolae Iorga se va mări cu 660 de locuri, ceea ce nu înseamnă că vor fi aduși mai mulți elevi, ci se va elimina schimbul al doilea. Vor fi în plus 22 de clase, se vor crea 9 grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, un laborator de chimie și o sală pentru profesori. Sala de sport va avea 700 mp, prevăzută cu două vestiare pentru copii cu o încăpere pentru profesori și o altă încăpere pentru depozitarea materialelor sportive.” a anunțat Astrid Fodor.
Activitatea școlii nu va fi afectată, chiar dacă va exista un șantier în curtea școlii.
Valoarea contractului este de 8,1 milioane de lei.
Sorin Crețu, directorul ADR Centru, prezent la semnarea contractului, a precizat că Sibiul este singurul oraș din regiunea Centru care a depus la timp proiectele, până la 30 decembrie.
După cum a declarat Astrid Fodor, proiectul de la Nicolae Iorga este cel mai mare proiect pe învățământ al primăriei, pe fonduri europene. Alte două proiecte au fost depuse pe Axa 3, respectiv pentru Școala Regele Ferdinand și Școala I.L. Caragiale. Acestea au trecut de perioada de evaluare și se află pe lista de rezervă. Primăria a prevăzut fonduri în buget pentru documentația tehnică.
Primarul Sibiului a mai spus că primăria are proiecte depuse, pe această Axă, de peste 55 milioane de lei.