USR susține înființarea Zonei Metropolitane Sibiu

Cele mai citite

Uniunea Salvați România a reacționat la afirmațiile lui Astrid Fodor, primar al Sibiului, care a spus că Zona Metropolitană Sibiu nu mai este o prioritate pentru municipalitate. USR spune că proiectul a fost promis în campania electorală și „impune automat necesitatea punerii în aplicare”.
Reprezentanții USR au transmis că au aflat „cu surprindere” faptul că Zona Metropolitană Sibiu nu mai este o prioritate pentru primărie. „Am considerat că se fac deja pași spre acest deziderat important pentru Sibiu”, spun cei de la USR.
Formațiunea politică este de părere că „interesele Municipiului Sibiu nu pot fi disociate de cele ale celorlalte localități, fie ele comune sau orașe”.
„Este evident că în absența reorganizării administrative pe baza acestui concept, vom pierde uriașe oportunități de dezvoltare, de la posibilitatea de a genera servicii publice mai eficiente și unitare, până la capacitatea de atragere a investitorilor și a fondurilor europene.”, se mai arată în declarația USR transmisă presei.

spot_img
Ultimele știri

Fără cușetă, fără restaurant, fără explicații. De ce Trenul Soarelui din Sibiu este departe de standardele unui tren de lung parcurs

Trenul Soarelui, o noapte albă până la mare: 14 ore fără vagon de dormit, fără cușetă și fără un...

Știri pe același subiect