La nivelul județului Sibiu sunt în această săptămână un număr de 1.095 de locuri de muncă vacante oferite de către 80 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 45 se adresează persoanelor cu studii superioare.
Se caută, printre altele, analist calitate, inginer construcții civile, inginer de sistem în informatică, inginer electroenergetică, inginer instalații pentru construcții, manager financiar, programator, proiectant inginer instalații, șef birou, șef schimb sau specialist în domeniul calității, în timp ce 1.050 de locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare.
57 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 10 posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 123 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 6 locuri de muncă pentru asistenți relații publice și comunicare. 30 de posturi sunt oferite pentru confecționeri-asamblori articole dtextile, iar 45 de locuri de muncă sunt pentru montatori subansamble.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la ospătari, unde sunt oferite 6 joburi, 14 locuri de muncă fiind oferite turnătorilor-ornamentaliști. În același timp sunt oferite 110 posturi pentru lucrători comerciali și 21 de joburi pentru lăcătuși mecanici. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.