Meci încheiat la lovituri de departajare între Măgura Cisnădie și Universitatea Cluj

Cele mai citite

Ultimul duel al sferturilor Cupei României la handbal feminin a avut o desfășurare mai puțin așteptată între favorita Măgura Cisnădie și echipa care se luptă an de an pentru menținerea în Liga Florilor, Universitatea Cluj. Aseară, în Sala Polivalentă din Cisnădie, formațiile au oferit un spectacol deosebit pe teren, iar învingătoarea s-a hotărât numai în urma aruncărilor de departajare.
La final, Măgura Cisnădie a ieșit victorioasă de pe teren, scor 32-30. Rezultat care duce formația noastră în Final Four-ul Cupei. În timpul regulamentar, scorul a fost 28-28. Oaspetele au început mai bine jocul și și-au adjudecat prima repriză, 15-13. Handbalistele din Cluj s-au distanțat și la trei goluri, dar apoi Măgura a egalat la 23 și până la final nicio echipă nu a putut pune o diferență suficientă pentru a câștiga și s-a ajuns la aruncările de la 7 metri. Acolo, jucătoarele Măgurei au transformat toate cele 4 aruncări, pe când oaspetele au ratat de două ori. Ada Moldovan (7), Jasna Boljevic (7), Oana Țiplea (6), Oana Apetrei (5), Larissa Araujo (3), Roxana Gatzel (3) și Iulia Matei (1) au fost marcatoarele pentru Măgura Cisnădie.

spot_img
Ultimele știri

„Inelul de divorț”, noul simbol al independenței. Tot mai multe femei își transformă verigheta sau inelul de logodnă într-o nouă bijuterie

Tot mai multe femei aleg să transforme inelul de logodnă într-o bijuterie nouă după divorț. Tendința, devenită populară în...

Știri pe același subiect