12.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Copiii confecționează „Marioneta Purceluș”, la Teatrul „Gong”

Cele mai citite

Copiii se vor amuza la Teatrul „Gong” confecționând purceluși. Atelierele de creație vor avea loc pe 3 și 10 aprilie, începând cu ora 10, derulându-se sub titlul „Marioneta Purceluș”.
Coordonatorul workshop-urilor va fi Claudia Benchea.
Atelierele sunt adresate prichindeilor cu vârsta cuprinsă între șase și zece ani și au o durată de o oră și jumătate fiecare.
„Cunoașteți povestea celor trei purceluși, care mai de care mai harnic și mai încrezător în sine? Haideți să îi aducem la viață cu ajutorul unor materiale precum: vatelină, pluș sau polar și prin tehnici simple de tăiere, lipire și decorare. Astfel vom putea realiza niște marionete, care ne vor îmbrăca mâinile și pe care le putem antrena în cele mai roz și mai simpatice aventuri”, spun reprezentanții Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu.
Potrivit acestora, activitățile practice din cadrul atelierelor contribuie la o mai bună înțelegere a metodelor de integrare a unei bucăți de material într-un anumit context, cum ar fi crearea de păpuși, felicitări, obiecte vestimentare sau decoruri din lumea teatrală. „Astfel de îndeletniciri stimulează imaginația și abilitățile celor mici de a combina culori sau de a alege și adapta materiale prin tăiere, lipire sau pliere în vederea atingerii scopului creativ. Interacțiunea într-un colectiv prietenos va întregi cu siguranță entuziasmul celor mici pentru creații artistice”, mai spune Teatrul „Gong”.
Participarea la un astfel de atelier este 14 lei.
Locurile sunt limitate la zece participanți/ atelier, iar la finalul proiectului cei mici își vor păstra creațiile.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect