Sâmbătă, 30 martie, câțiva locuitori din Valea Aurie au ieșit la curățenia de primăvară. Chiar dacă s-au strâns puțini, s-au mobilizat rapid și au igienizat zona de la liziera pădurii de pe strada Agârbiciu. Acesta este un model de mobilizare civică, ei făcând apel și la ceilalți locuitori ai orașului.
Cu câteva zile înainte, au făcut un mic afiș pe care l-au pus, cu acordul asociației de proprietari, la aproximativ 35 de scări. Ideea era să mobilizeze cât mai mulți oameni pentru a face curat în jurul blocului lor. Ei au contactat și firma Soma, care le-a dat saci și au trimis un utilaj pentru a ridica gunoaiele strânse.
„Nu au ieșit mulți, am fost numai 10 adulți și câțiva copii. Acesta este răspunsul civic, din păcate. Însă, am făcut toată treaba pe care ne-am propus-o. Gunoaiele din pădure au fost adunate, au fost și surprize pentru copii. O fetiță a găsit un skateboard de copii pe roți, am mai găsit un desktop vechi, și chiar o bancnota de 1 leu. Îmi doresc ca astfel de acțiuni să existe în toate cartierele din Sibiu ” ne-a spus una dintre inițiatoarele acestei mișcări, care nu dorește să i se facă numele cunoscut.
Alte inițiative
Astfel de inițiative din partea cetățenilor au mai existat în trecut, în mai multe zone ale orașului. De exemplu, la apelul făcut pentru a curăța o zonă de pe malul Cibinului, s-au strâns 50 de participanți, majoritatea din cartierul Gușterița. La acel moment, ei au solicitat patru mașini de la Soma pentru a strânge gunoaiele. „Problema este că acum, după doi ani de la această mobilizare, situația este și mai tragică. Locuitorii din zonă continuă să arunce gunoaie în râu, deși am sesizat acest lucru și primăriei”, ne spune inițiatorul acestui apel.
Și Primăria Sibiu îndeamnă cetățenii să fie gospodari. În acest sens, toți sibienii pot participa la astfel de acțiuni, având în vedere obligația pe care o au prin HCL 210/2001, articolul 1, alineatul e, dar și din simțul responsabilității pe care îl au ca cetățeni, pentru a îmbunătăți aspectul și igiena zonelor din jurul blocurilor în care locuiesc.