Vă amintiți, oare, ce fotografii ați făcut ultima dată când ați fost în concediu? Erați voi și, probabil, în spate o clădire, un muzeu, un parc, o plajă. Oamenii se leagă de clădiri, de construcții, de lucrurile mari pe care le descoperă atunci când călătoresc. La fel și localnicii, dacă au de ce.
Un oraș trăiește prin oamenii lui, fără doar și poate, ei sunt esența unei localități. Dar orașul trăiește, în egală măsură, prin clădirile pe care oamenii săi le-au ridicat de-a lungul timpului. Sibiul trăiește prin construcțiile pe care le are, fie că vorbim despre clădirile istorice din Piața Mare, despre blocurile comuniste de pe Bulevardul Mihai Viteazu sau despre casele prăfuite, tot istorice, evident, din Veteranilor. Sunt aici, aparțin orașului și oamenilor deopotrivă. Dar până în ce moment al existenței unui oraș oamenii pot construi lucruri mărețe și când trebuie să se oprească?
Una din regulile de bază ale scrisului este să înțelegi lumea înainte de a încerca să o schimbi. O altă regulă este să lupți pentru ceva, nu împotriva lucrurilor. Acum vreau să lupt pentru ceva ce cred că merită.
După atâta introducere, merg acolo unde vreau să ajung, la Piața Cibin. Locul este departe de a fi o capodoperă urbană, ba, aș putea îndrăzni să scriu că este o zonă insalubră aflată la mai puțin de un kilometru de primărie. Vestea că administrația orașului a decis să construiască o parcare și să modernizeze perimetrul pieței m-a luat prin surprindere, atunci când s-a întâmplat. Vă spun și de ce. Îmi plac foarte mult piețele din Europa. De la Budapesta, până la vestica Lisabona, am descoperit această plăcere vinovată a orelor petrecute, săptămânal, în piețele orașelor. Sunt locuri inconfundabile, în care comerțul se întâlnește cu acel leisure al localnicilor, cu curiozitatea și nevoile turiștilor și cu rolul dublu pe care îl joacă o piață în viața orașului: punct de aprovizionare și loc de petrecere a timpului. În Sibiu, senzația este una de urgență. Vii pentru că ai nevoie și pleci pentru că trebuie. Niciunul din rolurile sociale ale piețelor nu este atins. M-am bucurat că locul se transformă. Problema este în ce se transformă.
Noul proiect de modernizare a pieței nu țintește, de fapt, piața. Țintește folosirea zonei, oarecum descărcată de sarcini urbanistice, pentru o parcare situată în centrul istoric. Mi se pare o greșeală imensă faptul că nu s-a gândit nimeni la transformarea pieței într-un monument turistic. Cu costuri suplimentare minore, cu o legătură indiscutabilă cu trecutul comercial al zonei, cu un potențial arhitectonic indiscutabil, o piață acoperită, aidoma celei din Barcelona (La Boqueria) sau din Berlin (Markthalle Neun) ar fi lovitura de imagine pe care administrația ar putea-o da în această perioadă în care proiectele par că vor să fie mai degrabă de rutină, decât să fie răsunătoare. O piață acoperită cu parfum istoric și cu parcare subterană s-ar transforma în noul pol social și turistic al orașului, cu legături inevitabile cu titlul de regiune gastronomică al Sibiului, cu istoria orașului și cu nevoia de mai mult a turiștilor.
Altfel spus, dacă tot cheltuim 15 milioane de euro pentru parcarea de sub piață, poate că ar merita să mai cheltuim un milion și pentru piața de deasupra. Eu promit să susțin necondiționat un astfel de proiect.
CITEȘTE ȘI PIAȚA CIBIN: Construim o simplă parcare sau o clădire emblematică?
Publicitate
