2.4 C
Sibiu
joi, decembrie 12, 2024

EDITORIAL. Avem candidați pentru prezidențiale aleși pe sprânceană. De mortăciune

Cele mai citite

În această duminică decidem o tură din viitorul României. Următorii cinci ani. Parcă nicicând nu am avut atâta densitate / invazie de oameni de bine pe care să îi doară așa de tare la bască de destinele țărișorului nost. 14 bucăți candidați, toți unul și una, s-au înscris la marea poartă, să vină de hac incompetenței de până acum a foștilor (și actualului) conducători. Energici, magicieni și pricepuți foarte în a face toate cele, fiecare din ei încearcă să ne convingă de ce bunăciune de candidat e și de cât de norocoși suntem noi că avem șansa unor asemenea specimene rare în bătătură.

Să facem, prin urmare, o scurtă trecere în revistă a ofertei prezidențiale.

Premierul Nordis Marcel Ciolacu (PSD). E cel mai bine cotat în sondaje, cu toate șansele să ne fie cap de listă. În vechea tradiție a liderilor acestui partid, minte cum respiră și i se rupe sufletul de sărăcia românilor. Și nu oricând. Ci mai ales din înaltul și măreția zborurilor către Nisa, alea, cu avioane private și excursii plătite de unii din cei mai mari escroci „contemporani”. Desigur, va căuta el facturile alea promise, își va aminti el cândva dacă chiar a fost sau nu cu acele curse, va veni cu justificări. Însă nu chiar acum, pentru că e foarte ocupat cu proiectele de țară.

Cuviosul George Simeon (AUR) se vede fără doar și poate, cu bățoasă făloșenie, în turul doi. Și nu e lipsit de realism. Când au greșit serviciile în evaluări? Sau când au dat ele chix cu candidații sprijiniți? Nu-i vorbă, nu va ieși președinte. Doar că tandemul cu PSD-ul îi pică mănușă. Totul e să știe când să se oprească din chiar a crede că poate fi vreodată președinte. Și să nu uite că e doar o sculă (de lucru) din atelierul altora mai isteți decât el. Dan Diaconescu a făcut această simulare și nu i-a prea ieșit.

Soldățelul scriitor Nicolae Ciucă (PNL) are oareșce probleme în acest moment la DNA cu justificarea banilor publici cheltuiți pe promovarea, prin cele 400 de panouri, a cărții sale. E vorba de 2 milioane de euro și de o carte care nu a mai apărut niciodată în librării, nu poate fi comandată nici de pe site-ul editurii, nici de altundeva, și care a fost lansată doar în cadrul unei emisiuni culinare (la Mircea Dinescu). Un personaj șters, plagiator și cu expertiză serioasă în a își încălca promisiunile (apropo de lansarea cărții). Și de care nu contenesc nici acum să se minuneze liberalii de pretutindeni cum au reușit performanța de a desemna cel mai slab candidat PNL din toate timpurile.

„Prostănacul” Mircea Geoană (independent) încă lucrează la a-și transparentiza sursa banilor de campanie. Până atunci, mai trage o fugă la Moscova, mai aduce niscaiva bani din Bulgaria, își mai plagiază o lucrare sau un discurs pentru fii-sa, îi mai sună câte un ceas al lui Vanghelie și nu contenește nicio clipă să ne spună cât de integru, priceput și echilibratom politic e. Și cum poți fi PSD-ist atâția anișori și dintr-o dată să te trezești independent!

Seducătoarea Elena Lasconi (USR) tocmai ce a făcut o nouă victimă: Ludovic Orban. Irezistibilă pentru fanii săi, dar indecisă între crucea afișată ostentativ și poziționările tot mai vădit anticreștine, Lenuța se vede deja ombilicul Dreptei. Adică cea care polarizează în jurul ei toate celelalte progenituri ale neputinței electorale, candidați de familie sau scară de bloc treziți peste noapte supermani ai poporului. Tufă de Veneția la politică externă (să amintim doar una din capabilități), i s-a umezit sufletul de emoție când menestrelul Ludovic Orban s-a decis să cânte la masa ei. Deși Orban rămâne în continuare pe buletinele de vot și va fi votat ca atare de cei 2 sau 3 admiratori ai săi.

Kelemen Hunor (UDMR) ne va mai explica el odată cum e să joci consecvent la două capete și cât de români sunt ungurii.

Ana Birchall (independent), Cristian Diaconescu (independent), Călin Georgescu (independent), Alexandra Beatrice Bertalan-Păcuraru (ADN), Sebastian Constantin Popescu (PNR), Silviu Predoiu (PLAN), Cristian Vasile Terheș (PNCR) există. Și cam atât. Și eu mă pot crede Ștefan cel Mare. Sau pot să cer anularea alegerilor prezidențiale pentru că m-a ejectat din cursă Curtea Constituțională. Singura diferență e doar faptul că eu am lăsat cu limbă de moarte celor dragi că dacă chiar mi se întâmplă asta vreodată, să mă ducă la psihiatru.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Expoziție de hărți, din secolele XIX-XX, la Brukenthal

Vineri, 13 decembrie, ora 14:00, va avea loc în „Sala cu arcade”, Palatul Brukenthal, Piața Mare 4, Sibiu, vernisajul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect