Ilie Stănescu este un nume cu rezonanță în lumea matematicii românești. A fost ilustru profesor, timp de 43 de ani, la actualul Colegiul Național „Octavian Goga”, din Sibiu, și un matematician apreciat de întreaga țară. Orice copil care a fost în școală până în anul 2005, la un profil de real, a studiat din manualele create de Ilie Stănescu. Reputatul profesor spune că, în ceea ce privește matematica, a pus pe hartă orașele Pucioasa și Sibiu, acolo unde a fost profesor. Mulți dintre elevii lui sunt acum academicieni, profesori universitari în America, matematicieni cu zeci de cărți publicate sau cercetători. În anul 1965 devine primul profesor din țară cu o elevă care a câștigat o Olimpiada Internațională de Matematică. În acel an, competiția fusese ținută la Berlin. Presonalitatea profesorului Stănescu uimește din nou, după anul 1992, an în care își pierde soția, când, aflat într-o regăsire continuă, descoperă poezia. De atunci și până acum, a scris și lansat șase volume de poezie, pentru suflet, pentru minte și pentru spirit. Devine, astfel, al doilea poet matematician, alături de Ion Barbu, cel puțin în conștiința sibienilor.
Nu se poate să nu ai emoții atunci când mergi să cunoști pe cineva ca profesorul Ilie Stănescu. Ne mai întâlniserăm de câteva ori la redacție. Venea să ne roage să scriem despre lansările cărților sale și am dat mâna cu el să-l întreb ce mai face. Are 88 de ani, este înalt și mândru, iar inteligența i-o descoperi în ochii de un căprui închis, sclipitor. M-am întrebat ce fel de om este și, ca să aflu, i-am propus să ne întâlnim și să-mi povestească despre el. A fost mai mult decât bucuros să mă primească la el acasă unde am povestit despre viață, despre matematică, despre poezie. Cum să nu ai emoții când urmează să cunoști un astfel de om?
Ilie Stănescu s-a născut la 20 iulie, în zi de Sfânt Ilie, de unde îi vine și numele, în anul 1931, la Costești, județul Argeș pe atunci, un sat aflat la 20 de kilometri Sud de Pitești. În vara aceasta împlinește 88 de ani. Oricât de intens i-ai privi chipul, nu se văd acești ani. Tatăl său era mecanic de locomotivă, iar mama casnică. A trăit împreună cu bunicul matern, taica mare, cum îi spunea, care i-a fost mentor. Își amintește că dragostea de țară a moștenit-o de la tatăl său, care cunoștea România ca-n palmă, prin prisma meseriei lui. A crescut într-o familie total opusă celor de astăzi, cum are să povestească profesorul. Au fost șase copii la părinți, trei băieți și trei fete. Încă de mic a avut o cultură bogată insuflată de bunicul matern și un patriotism moștenit de la cel patern.
„Bunicul meu din partea tatălui a fost Constantin Stănescu. El a murit în anul 1916, în război, acolo unde lupta alături de fratele lui, Gheorghe Stan. Împreună au luptat și în războiul de independență de la 1977, la Plevna. Bunicul avea 23 de ani, iar sergentul Gheorghe Stan avea 25 de ani. Dacă dați pe internet pe Wikipedia îl găsiți pe Gheorghe Stan ca eroul de la Plevna, despre care se scrie în Povestea unei coroane de oțel, a lui George Coșbuc, și am toate motivele să cred că poezia Sergentul scrisă de Vasile Alecsandri este inspirată de Gheorghe Stan. Acesta a capturat steagul turcilor la Plevna, a fost decorat de Carol I și de Țarul Rusiei și a fost un om respectat de o țară întreagă, primit cu onoruri. Dar toate acestea sunt stinse și uitate acum. Pe atunci, exista un patriotism înnăscut la sat, crescut din iarbă și pomi, natural, Dumnezeiesc. Îmi amintesc de flăcăii ca stejarii plecați în Al Doilea Război Mondial. Nu s-a mai știut nimic de ei, de Stan a lui Bădoi, Ioniță Chernescu, Rică a lui State, oameni plecați despre care nu se mai știe nimic”, spune cu o oarecare tristețe în glas, profesorul Stănescu.
Matematician din întâmplare
Școala generală a făcut-o în Costești, în clasa învățătoarei Cecilia Albulescu, fata preotului Vișinescu care a murit ars în biserică, alături de enoriași, în vinerea Paștelui, în anul 1930. A urmat apoi Liceul Comercial la Pitești, șapte ani, iar ultimul an l-a făcut la Roșiorii de Vede. Liceul l-a făcut pe perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, cu vacanțe lungi, printre bombardamente și stresul unui război. Chiar dacă era doar un copil, își amintește și acum de răceala și prăpădul pe care-l făceau, în trecere, rușii și de revelioanele petrecute cu armele pe masă.
Matematician a ajuns din întâmplare, hazard, după cum povestește profesorul. După terminarea liceului, pentru a nu ajuge la securitate, unde primise repartizare, a ales să-și continue studiile în învățământul superior. Pentru că era fiu de chiabur (țăran înstărit), nu avea mari șanse să fie primit la facultate, așa că a decis să plece la București fără acte la el. La Politehnică a fost respins și, pentru că era exclus să încerce la română, alege să meargă la Facultatea de Matematică. Acolo dă de o secretară mult mai înțelegătoare, care este de acord să-l înscrie, cu condiția ca mai departe să se descurce. În toamna anului 1951 este admis la Facultatea de Matematică – Fizică a Universității C.I. Parhon din București.
„Abia în acel moment a început cu adevărat greul. Primul semestru a fost un chin. Îmi plăcea matematica, dar făcusem exact cât mi s-a cerut. În liceu l-am avut ca profesor de matematică pe profesorul de sport. Cât ne-a putut învăța? Am petrecut ore în șir cu materia în mână, am stat nopți întregi să rezolv exerciții și probleme. Mi-am înebunit colegii cu întrebări. Cel care supraveghea biblioteca își punea mereu o părtură în geam, pentru că eu rămâneam în sala de lectură toată noaptea să învăț și el nu putea să doarmă. Am învățat pe rupte și am trecut toate examenele. Am iubit matematica din clipa în care am început să o înțeleg”, spune Stănescu.
După terminarea facultății, în 1954 a fost repartizat la Moinești, post pe care l-a refuzat, ca mai apoi, să ajungă profesor la Pucioasa, acolo unde a predat timp de 7 ani, până să vină în Sibiu.
„A fost o perioadă pe care o consider ca fiind cea mai frumoasă din viața mea. Eram un tânăr și dedicat profesor de matematică. Prima generație pe care am avut-o era în an teminal, dar nu avuseseră profesor calificat de matematică. Eram într-o situație imposibilă. Ei nu cunoșteau nici măcar materia de bază. A fost deosebit de greu, dar foarte frumos, pentru că înțelegeau, eram aproape de ei, știam cum să-i fac să lucreze. Am avut și rezultate extraordinare. Am pus Pucioasa și Sibiul pe hartă în ceea ce privește matematica”, spune Ilie Stănescu.
La Pucioasa și-a cunoscut și soția, pe atunci o tânără absolventă de matematică și fizică, din Armeni, județul Sibiu. Ea este și cea care îl îndrumă spre Sibiu, atunci când nu au găsit locuri la Pitești. Asa ajunge profesor de matematică la actualul Colegiu Național „Octavian Goga” din Sibiu, unde rămâne la catedră timp de 36 de ani, cu mici întreruperi, în care a predat matematica în străinătate.
Sibiul nu era pe harta matematicii înainte de venirea lui
Este foarte greu, dacă nu imposibil, să cuprinzi într-un articol de ziar întreaga biografie și meritul profesorului Ilie Stănescu într-ale matematicii. În toți anii săi de carieră mulți copii au iubit și înțeles matematica datorită lui. Le-a pus pe bancă trei din cele cinci manuale de matematică de liceu semnate de el. O parte dintre aceste manuale le-am avut și noi în ghiozdane, cei care mai eram în școală prin 2005. „Analiză matematică”, de clasa a XI-a, profesorul o consideră una dintre cele mai bune cărți ale lui, iar în „Analiză matematică”, cls. a XII-a, modul în care este introdusă integrala este unic în țară.
Din 1968 și până în 1970 este și directorul Colegiului „Octavian Goga”, pe atunci Liceul Nr. 3 din Sibiu, postură din care publică „Supliment de Matematică”, prima revistă de specialitate la nivel de liceu. În anul 1971 duce matematica lui peste hotare. Este trimis să predea în străinătate, întâi în Republica Guineea, apoi în Maroc, iar din anul 1975 revine la Goga.
Are nenumărați elevi câștigători de olimpiade naționale și mult timp, a fost singurul profesor din România care a avut o elevă printre câștigători la o Olimpiada Internațională de Matematică, în persoana Lilianei Bucur. De asemenea, Ioan Dăncilă, tot elev de-al profesorului, a fost selectat în lotul României și a luat locul I la Olimpiada Internațională de Matematică de la Moscova.
„Din punct de vedere matematic, Sibiul nu exista pe hartă când am venit eu. La mine la clasă, pe bancă era caietul și gazeta matematică. Predam matematica multor copii. Ei veneau la mine, nu-i forțam. Le-am introdus microbul acesta. Matematica este mai rea decât tutunul atunci când începi să o pricepi. Îți creează o dependență. Nu vi s-a întâmplat niciodată ca atunci când nu reușiți să rezolvați o problemă matematică, să nu puteți dormi? Ce-i drept, am prins și o perioadă de avânt a matematicii. România avea matematicieni cu care putea susține toată Europa. Și de ce să nu fi fost așa, când matematica este peste tot, este fundația nevăzută. Ea dezvoltă raționamentul. Este în biologie, în chimie, în fizică și până și în limbajul din justiție găsim matematica”, spune mândru profesorul.
Odată cu poezia l-a descoperit și pe Dumnezeu
De poezie s-a apucat la fel de întâmplător ca și de matematică. Profesorul spune că a fost ca un fel de căutare a liniștii. O avea în matematică, dar căuta o altfel de liniște. După moartea soției sale, pe 31 mai 1992, a avut o perioadă lungă de meditație.
„A fost o perioadă de căutări pentru mine și în aceste căutări aș putea spune că l-am găsit pe Dumnezeu, într-un mod cu totul și cu totul diferit față de modul în care îl văd majoritatea oamenilor. L-am găsit mai ales pe baza raționamentelor și cunoștințelor din lumea științifică. În felul acesta, în mod spontan au început să-mi apară ideile, pentru că marile idei există. Cu toții știm asta. Să luăm teorema lui Pitagora, spre exemplu. A existat înainte de a fi descoperită și a fost găsită de un om care a avut inspirația de a o găsi. Așa s-a întâmplat și cu poezia. Poate a existat dintotdeauna în mine, dar am descoperit-o mai târziu. Nu am întotdeauna idei pentru poeziile mele și nu vin în perioadele în care mi le doresc eu. Dacă nu le notez, cu timpul le uit. Așa că scriu unde îmi vine. „Șoapte din mormânt” mi-a venit în cap când mergeam pe stradă, odată ce am ajuns la liceu am scris-o. „Floarea” este scrisă într-o asistență la bacalaureat. Ce-or fi făcut elevii atunci, nu știu. Eu aveam poezia în cap”, povestește Ilie Stănescu.
Profesorul are publicate și lansate șase volume de poezie. Ultimul dintre ele, „Pe gânduri”, a fost lansat chiar anul acesta, la începutul lunii aprilie. Personalitatea lui complexă fascinează, iar luciditatea este prezentă în cei 88 de ani ai săi, la fel cum era și la 20. Îi este dor să predea, nu renunță la poezie și le transmite copiilor din generațiile actuale, cu toată înțelepciunea unei vieți de intelectual, un mesaj simplu: „…în activitatea lor, câteva secunde să se gândească la prudență.”
