Un bărbat a fost prins sub grămada de lemne a unei schele care s-a prăbușit peste el. Polițiștii aflați la fața locului transmit că, în Șelimbăr, pe strada Pictor Brana, o schela din lemn, de aprox 30-35 m înălțime, s-a prăbușit în timp ce era demontată.
Un sibian în vârstă de 39 de ani, angajat al unei firme de construcții, care se afla sus pe o schelă de lemn, a fost prins sub o grămadă de lemne, după ce structura instabilă s-a prăbușit. Potrivit autorităților, muncitorii aflați în biserică încercau să demonteze acea schelă, iar victima se afla încă sus. Pompierii aflați la fața locului l-au extras de sub grămada de lemne, fiind prezent și o ambulanță SMURD. Primele informații arată că bărbatul este conștient, dar are traumatisme cranio-cerebrale deschise, fracturi membre inferioare și dureri coloană.
Polițiștii anunță că vor fi făcute cercetări sub aspectul savârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se vor stabili toate circumstanțele care au dus la producerea evenimentului.
A fost anunțat și Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar un inspector s-a deplasat la fața locului.
„În timp ce demontau schela, un panou al acesteia s-a desprins necontrolat și a accidentat un lucrător provocându-i fracturi la picior și leziuni superficiale la cap. Omul conștient, a fost transportat la spital, iar cercetare acestui eveniment intră în responsabilitatea angajatorului. ITM va verifica și va aviza dosarul de cerectare, astfle încât să stabilească încadrarea ca accident de muncă sau în afara muncii”, a declarat Ana Gancea, purtător de cuvânt ITM.
La eveniment au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de descarcerare și un echipaj Smurd pentru a acorda asistență medicală victimei.