Alin Savu este tată a doi copii minori. Fetița lui are doar șașe luni. Așa doresc să-mi încep povestea. Cu una dintre cele mai importante misiuni ale unui părinte. Aceea de a-și duce copiii prin viață cât de mult și sigur poate. Până în acest moment, Alin a făcut-o cu dăruire și cu dragoste. Acum, însă, are nevoie ca noi toți să ne unim și să-l ajutăm să câștige în cea mai terifiantă luptă pe care cineva o poate duce. Știu că putem, altfel n-aș fi scris aceste rânduri. Alin luptă de un de zile cu o leucemie care-l macină. În noiembrie i s-a făcut un transplant de măduvă, dar, după intervenție, starea lui s-a înrăutățit. Ca să-l salveze, apropiații l-au transferat într-o clinică din Turcia. Doar stabilizarea lui a costat 50.000 de euro și Alin mai are de stat zile bune în acest spital. Cu toate acestea, vorbim despre unica lui șansă, iar noi nu-l vom lăsa să treacă singur prin asta.
Alin Savu este, la cei 43 de ani ai săi, o persoană veselă, iubitoare de viață, de oameni, de natură și de animale. De aceea s-a și făcut medic veterinar. Viața lui era una frumoasă și liniștită cu o familie iubitoare, cu prieteni devotați și o soție pe care o iubea încă din liceu. Echilibrul său a fost spulberat în urmă cu un an, atunci când, după mai multe episoade de febră și rateuri în a fi diagnosticat, a ajuns în cele din urmă la hematologie. Diagnosticul a venit necruțător, la fel ca fantoma unei ghiare uriașe care urmează să te strângă… și să te strângă. Alin este bolnav de leucemie.
Cu băiatul în primul an de liceu, iar fetița abia născută, bărbatul este decis să lupte. Își iubește soția enorm, iar gândul că ar putea-o lăsa singură este oprit undeva la limita conștientului. Imediat după diagnostic începe procedura specifică acestor afecțiuni: chimioterapia. Păcătoasele citostatice, despre care specialiștii spun că în tot răul lor stă șansa ta la viață. În luna noiembrie a anului trecut face, la Târgul Mureș, transplantul de măduvă. Familia și prietenii au așteptat cu sufletul la gură recuperarea lui Alin, dar, încă nu avea să fie.
Șansa lui este o clinică din Turcia
Scurt timp după intervenție Alin a fost mai bine, apoi stratea lui a început să se deterioreze. Familia a trebuit să decidă ce este mai bine pentru el și cum îl pot salva. Au zburat de urgență la o clinică în Turcia, iar medicii de acolo l-au preluat în stare gravă. Acum este stabilizat și pe mâinile unor experți turci. I s-au reluat analizele și se caută soluții pentru un nou tratament. Pentru familie, asta înseamnă reaprinderea speranței că Alin va fi bine și se va întoarce acasă, alături de copii, acolo unde îi este locul, dar nu pot trece singuri prin asta. Doar o săptămână de spitalizare, investigații și tratament a costat în jur de 50.000 de euro, iar bărbatul nu este suficient de puternic să părăsescă spitalul din Turcia.
Mai au nevoie de cel puțin 150.000 de euro ca să facă față acestei încercări. Pentru ei este imposibil să facă rost de acești bani, însă pentru noi? Noi suntem mulți și fiecare știm ce înseamnă un moment de cumpănă și cât de important este o mână întinsă în cel mai negru întuneric. Nu putem rămâne indiferenți.
Toți cei care vrem să ajutăm, putem dona în conturile deschise la Banca Transilvania pe numele Savu Alin:
Euro:
RO04BTRL03304201679804XX
Lei:
RO55BTRL03301201679804XX
Sau la BRD pe numele Cristina Savu (sotia)
Lei:
RO15BRDE330SV82656593300
Este preferabilă donația în lei pentru a asigura plățile de strictă urgență.
Vă mulţumim tuturor!