Teatrul de Balet Sibiu şi Casa de Cultură a Municipiului îi invită la dans pe iubitorii de frumos în Piaţa Mare, în a doua zi de Paşti, începând cu ora 17:00.
Acesta este modul pe care şi l-au ales balerinii de la Sibiu pentru a sărbători Ziua Internaţională a Dansului, marcată anual în lumea întreagă pe 29 aprilie: venind în mijlocul cetăţii şi în întâmpinarea spectatorilor, fideli sau aflaţi la prima astfel de experienţă. Actorii vor abandona pentru o zi înălţimea scenei, lăsându-se amestecaţi în peisajul citadin al centrului istoric, unde vor prezenta frânturi din spectacolele de balet cele mai iubite de public, invitându-i pe cei prezenţi să se alăture bucuriei dansului, în pauzele dintre reprezentaţii. Evenimentul va dura circa o jumătate de oră şi este deschis publicului de toate vârstele, cei mai încântaţi să participe fiind, desigur, copiii.
„Ziua Internaţională a Dansului este sărbătorită în lumea întreagă pe 29 aprilie. Cu acest prilej, a doua zi de Paști, balerinii Teatrului de Balet Sibiu vor veni pentru o jumătate de oră în mijlocul spectatorilor, invitându-i să simtă magia muzicii și expresivitatea mișcării, bucuria de a dansa împreună pe nemuritoarele valsuri ale lui Johann Strauss”, precizează organizatorii pe pagina evenimentului.
Potrivit Agerpres, 29 aprilie a fost desemnată ca zi internaţională a dansului, în 1982, la iniţiativa Comitetului de Dans al Institutului Internaţional de Teatru (I.T.I.), principal partener al UNESCO în domeniul artelor spectacolului. Cu acest prilej este sărbătorit atât dansul ca formă de artă, cât şi fondatorul baletului modern, coregraful şi teoreticianul Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.
În 1760, maestrul coregraf francez şi-a publicat lucrarea „Lettres sur la danse et sur les ballets” (Scrieri despre dans şi balet), în care a definit dansul ca „o pictură plină de pasiuni, moravuri, obiceiuri”, ce poate constitui un exerciţiu de eliberare şi împlinire umană. Pentru Jean Georges Noverre şi urmaşii săi, „această artă, născută din geniu și bun gust, poate deveni frumoasă și variată într-un grad infinit“, fiindcă „atunci când muzica și dansul sunt în acord, magia lor cuprinde atât inima, cât și mintea.”