10.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Sărbătoare a spiritului în Răşinarii lui Cioran

Publicitate

Cele mai citite

„Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute”, spunea filosoful contemporan Emil Cioran, unul dintre puţinii scriitori români de expresie franceză, originar din Răşinari şi trăitor la Paris. În amintirea acestei personalităţi a secolului al XX-lea, Colocviul Internaţional „Emil Cioran” se va desfăşura la Răşinari, de vineri până duminică. Aflată la cea de-a XXV-a ediţie, manifestarea culturală a universitarilor şi scriitorilor sibieni a devenit deja o tradiţie locală, cu reverberaţii (inter-)naţionale. Manifestarea, organizată de Primăria Comunei Răşinari, Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România şi Liga Culturală „România-Franța” din Sibiu, va cuprinde două sesiuni de comunicări, completate de lansări de carte, recitaluri de poezie, momente artistice, vizite culturale şi ceremonii religioase.
Evenimentul începe vineri, 10 mai, la ora 15:00, la Primăria Comunei Răşinari, printr-un cuvânt de deschidere din partea organizatorilor, urmat de prima sesiune de comunicări, moderată de profesorii universitari Anca Sîrghie şi Ion Dur. Vor conferenţia profesori universitari, studenţi, scriitori şi critici literari din Sibiu, Cluj şi Bucureşti. La finalul celor două părţi ale sesiunii de comunicări, oaspeţii vor fi delectaţi de recitaluri de poezie: „Timp de lacrimi şi de sfinţi” cu poeta Paula Romanescu din Bucureşti şi „Colaj Cioran” cu actriţa Lerida Buchholzer din Sibiu.
Sâmbătă, 11 mai, de la ora 9:00, invitaţii Colocviului internaţional vor participa la slujba religioasă de comemorare a filozofului Emil Cioran, la Biserica „Sfânta Treime” din Răşinari, iar apoi vor ţine un moment de reculegere la mormântul familiei Cioran. De la ora 10:00, inimosul primar Bogdan Bucur va prezida un moment oficial în Sala de Şedințe a Primăriei Comunei Rășinari. Vor urma, apoi, cele două părţi ale sesiunii de comunicări. Se vor lansa cărţile „Dragă Cioran; Istoria unei prietenii” de Alina Diaconu şi „Cioran- A Dionysian with the Voluptuousness of Doubt” de Ion Dur. La final, actriţa Genoveva Preda din Bucureşti va susţine recitalul de poezie „Unde se duc iubirile? Simone Boue”, urmat la ora 15:00 de „Exerciţii de admiraţie Emil Cioran”, spectacol de teatru pe ulițele Rășinariului, oferit de actorii Teatrului „Aureliu Manea” din Turda și ai Asociației „BECOME” din Sibiu.
Duminică, 12 mai 2019, la ora 10.00 se va merge la Sfânta Liturghie de la Biserica „Sfânta Paraschiva” din Rășinari, după care oaspeţii se vor deplasa la Muzeul Etnografic al Comunei Rășinari şi, apoi, în staţiunea Păltiniș. Colocviul Internaţional „Emil Cioran” este o manifestare de suflet pentru intelectualitatea sibiană, a cărei organizare a fost posibilă mulţumită sprijinului financiar din partea Primăria Comunei Rășinari, în cadrul Agendei Culturale 2019, prin Asociația „Rășinari – Confluențe Europene”.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: „Mascații” au controlat două orașe și mai multe comune din județul Sibiu

Sâmbătă seara, între orele 18:00-22:00, polițiștii au desfășurat o acțiune de tip „Razie”, cu efective mărite, în Copșa Mică,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya