CJ așteaptă dosarele producătorilor locali interesați de un spațiu în Piața volantă Transilvania

Cele mai citite

Producătorii locali care doresc să vândă produse agro-alimentare în Piața volantă Transilvania începând cu semestrul al doilea 2019 își pot depune dosarele în perioada 3 – 14 iunie, la Centrul de Informare pentru situată pe strada General Magheru, nr.14.
Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Sibiu, care anunță că rezultatele evaluării vor fi făcute publice pe site-ul instituției până la data de 28 iunie 2019.
Documente necesare

  • copie a atestatului de producător;
  • copie după Fișa de sănătate pentru aninale, păsări, familiile de albine de la care se valorifică produse de origine animală;
  • adevenință medicală pentru personalul care manipulează/vinde produsele;
  • copie a registrului agricol completat la zi, emis de primăria în a cărei rază administrativ-teritorială se află ferma sau gospodăria proprie, din care să rezulte suprafața de teren agricol și/sau efectivele de animale pe care le deține/ exploatează, graficul de disponibilitate a produselor;

Persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale sau cele familiale trebuie să atașeze în dosar și

spot_img
Ultimele știri

24 de tineri sunt invitați să redescopere Sibiul prin fotografie și artă

Asociația OMIE lansează Urban Layers, un proiect cultural care îi invită pe tinerii din Sibiu să descopere spațiul urban prin fotografie,...

Știri pe același subiect