În cursul zilei de miercuri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
„În zilele de 10 și 15 mai, folosindu-se de calitatea mincinoasă de administrator a două societăți comerciale de pe raza municipiului Sibiu și de documente de identitate contrafăcute, bărbatul în vârstă de 34 de ani, din județul Olt, ar fi indus în eroare o societate comercială prin încheierea a două contracte de furnizare servicii cu scopul de a obține pentru sine telefoane mobile și alte servicii, bunuri care urmau a-i fi livrate prin intermediul unei firme de curierat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma acțiunii organizate de către polițiștii sibieni, bărbatul a fost prins în flagrant, miercuri, în timp ce ridica bunurile de la curier, prejudiciul creat, în valoare de 16.000 de lei, fiind recuperat în totalitate.
Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a bărbatului.