0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Peste 10 milioane de lei, fonduri europene, pentru dotarea Pediatriei

Cele mai citite

Ambulatoriul Spitalului de Pediatrie Sibiu va fi dotat printr-o finanțare europeană în valoare de 10,3 milioane de lei.
„Primăria Sibiu a fost notificată că proiectul depus pentru dotarea ambulatoriului clinic integrat al Spitalului de Pediatrie Sibiu a intrat în etapa de precontractare a finanțării din fondurile europene pe Axa 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale. Ca urmare a acestui anunț, administrația locală supune proiectul aprobării Consiliului Local al municipiului Sibiu în ședința ordinară din data de 30 mai”, transmite Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Scopul proiectului este de a facilita accesul cetățenilor la serviciile oferite în ambulatoriile de specialitate ale Spitalului de Pediatrie din domeniile chirurgie, ortopedie, dermatologie, ORL și oftalmologie, precum și înființarea unor ambulatorii pentru endocrinologie și alergologie. Printr-o mai bună dotare a acestor ambulatorii se va îmbunăți capacitatea de diagnosticare și tratament a micilor pacienți din întreg județul Sibiu, dar și din județele limitrofe, care apelează la serviciile acestei unități medicale.
În luna martie a acestui an, Primăria Sibiu a semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru modernizarea unității de primiri urgențe a Spitalului de Pediatrie, un proiect în valoare de 6,8 milioane lei care presupune printre altele modernizarea și extinderea spațiilor destinate urgențelor pediatrice, precum și dotarea cu aparaturi moderne.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect