Astăzi, 5 iunie, întreg sistemul de învățământ românesc sărbătorește ziua învățătorului. Ziua este stabilită prin lege, iar Ministerul Educatiei precizează în structura anului școlar faptul că 5 iunie este o zi specială ce „va fi marcată prin manifestări specifice”.
Altfel spus, elevii și profesorii sunt astăzi prezenți în școli, dar nu fac ore, în mod obișnuit, ci diferite activități.
„Ziua învățătorului, celebrată în 5 iunie, este momentul oficial al recunoaşterii meritelor tuturor celor care au ales să fie dascăli.
Este ziua în care sunt onorat să le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru profesionalismul, pentru dăruirea şi pentru devotamentul lor care, an de an, conturează pentru generaţiile tinere un orizont al înțelepciunii, mereu actualizat prin spaţiul întemeierii de sine, cu deschidere spre lume și cu încredere în viitor.
Am pornit în profesie pășind pe urmele marelui Gheorhe Lazăr, întemeietorul de școală românească, în unitatea de învățământ care îi poartă numele! Această oportunitate m-a responsabilizat și mi-a amprentat cariera didactică, încă de la început. Așadar, pe urmele marilor dascăli pășești ca și cum cerul s-ar deschide, pentru că aceștia, mândri de urmașii lor, știu ce vor să vadă!
Vreau să vă reamintesc însă și că ziua învățătorului se autoinstituie de fiecare dată când intrăm în clasă, purtând cu mândrie semnul profesiei noastre: catalogul. Ne sărbătorim ziua prin fiecare succes al elevilor noştri şi devenim empatici la fiecare întâlnire a lor cu eşecul.
În zi de preacinstire a învățătorului, primiţi, vă rog, urările mele sincere de bucurii profesionale şi personale, de sănătate şi de putere de muncă, întru mai binele școlii de pe meleagurile sibiene”, este urarea făcută cu ocazia acestei zile de Marius Emilian Novac, inspectorul școlar general.